Cum oare-ar putea să vorbescă o tină
De dragostea Ta minunată ?
Când tu Eşti Acel ce adus-ai lumină
Pe-ntinderea Lumi o TATĂ.

Cum oare-ar putea să vorbească finitul
De-a Ta minunată lucrare?
Când tu eşti Acel ce cuprinzi infinitul
Şi Ţara ce-I dincol de soare.

Ce-ar spune pământul de gură-ar avea
De tot ce i-ai pus pe spinare?
Copaci şi iarba, ce oare-Ţi-ar da?
Căci Tu le dai ploaie şi soare.

Ce-ar spune văzduhul de tot ce cuprinde
De drumuri create prin El
Sunt păsări ce zboară când aripa-ntinde
Şi nu-s accidente de fel

Ce-ar spune pădurea şi munţi înalţi
De grai ar avea să răspundă?
Căci Tu le-ai dat vârfuri să fie-semeţi
Iar ceaţa prin ei să se-ascundă.

Ce oare ar spune mulţimea de ape
De glas ar avea să vorbească?
De tot ce există şi vrea să se-adape
Căci viaţă, nu e fără apă.

Noi ştim că viaţa pe bătrânul pământ
Nu este la voia-ntâmplări!
Dumnezeu a-ntocmito prin sfântul cuvânt.
Şi omul e-ncentrul lucrări.

Cum oare-ar putea să vorbească un om?
De jertfa venită din ceruri
Şi Tu ai venit la fel sfinte Domn
Să fii şi Tu omul dureri.

Cum oare-ar putea să descrie un om?
Splendoarea din lumea prea-naltă
De nu l-ar cunoaşte pe-Acel care-I Domn
Căci El înspre ceruri ne poartă.

10.03.2008gl