În umbra seri cad îngenunchiat
În cameră, alături de fereastră,
Mă-ndrept spre cer şi strig ne-încetat
La Cel Care-a venit în lumea nostră.

"Prea-sfinte Domn" -Sunt rodul suferinţei!
Pe care l-ai cules prin moartea ta
Ascultă azi un glas al neputinţei
Şi înspre noi îndreaptă-Ţi Tu privirea.

Suntem doar călători pe-acest pământ
Şi ţara noastră este-nveşnicii,
Venim la peptul Tău noi suspinând!
Căci drumul este plin de viclenii;

Pământul este plin de sâlnicie
Iar oameni-au uitat cuvântul sfânt.
Dar printre ei un grup beau apa vie
Şi se hrănesc din veşnicul cuvânt.

Cât oare va mai fi din suferinţă?
Pământul geme de nelegiuire!
Când va veni a Ta făgăduinţă?
Să fim şi noi cu Tine-n nemurire.

Când vei schimba pământul efemer
Care-i pătat de-atâta suferinţă!
Negrit de-al patimilor vechi plăceri
Care adu-sa multă neputinţă

E încă plin de sâgele martirilor
Ce au perit sub asprele porunci!
Mai mult de-atât, muri un Domnitor.
Dar al Lui sânge ne-a făcut ferici.

Prin El noi am ajuns la noua viaţă
Care ne va lua în veşnicie....
De-aceea aşteptăm ziua măreaţă
Să ne ridici de-aici din pribegie.

Aceasta-i ruga mea o sfinte Domn
De seara şi din zori dimineţi!
Eu strig la Tine că sunt numai om
Şi vreau să gust din pomul vieţi.

10.03.2008gl