Când soarele pe cer se-ascunde,
Doar prin credință vei putea,
Ca să răzbați de văii... pustie,
De valul greu din fața ta.

Doar prin credință izbăvirea,
Vei întâlni în timpul greu,
Când parcă cerul se închide,
Când tace-adânc și Dumnezeu.

Când stelele în faț-au norii,
Care cu teamă iarăși vin,
Doar prin credinț-avea-vei zborul,
Chiar și în noapte... cel mai lin.

Credința porțile deschide,
Ea seacă apele adânci,
Ea muta munții ce se-nalță,
Croiește drumul printre stânci.

Iar când furtuna-și drege glasul,
Ca să te-oprească ce ar vrea,
Credința poate-opri furtuna,
Doar crede ca să poți vedea.

Doar ea deschide-ndată ochii,
Este lumina lui Isus,
Atunci când este neclintită,
E roada Duhului de sus.

Credința haina îți păstrează,
De orice pată și păcat,
Ea ochiul rău îndepărtează,
Ea ține cugetul curat.

Ea este darul fără plată,
Pentru acei ce îl doresc,
În ea găsești și mântuire,
Putere-n ea mereu găsesc.

Credinț-aduce chiar și zorii,
Și-amurgul plin de bucurii,
Răsare stelele pe ceruri,
E calea către veșnicii.

Cu ea în inimă întruna,
Păzit ești de nenorociri,
Ajunși în cer sunt prin credință,
Al pocăinței azi... martiri.
Amin