De-ai ști tu, tânăr scump...
Autor: Suflet Călător
Album: Lăcrămioare (1)
Categorie: Incurajare
De-ai ști tu, tânăr scump, ce loc
Ți-e pregătit... Ce Țară...
N-ai mai privi aici deloc
Cu inima amară.
Și-atunci nici rău nu ți-ar părea
De viața ce se duce.
O, dac-ai ști... Dac-ai vedea
Cetatea cum străluce...
Și nici durere n-ai simți,
Când prietenii te lasă,
Da-ai ști că îngeri mii și mii
Cu drag te-așteapt-Acasă...
De-ai ști cât te-a iubit Hristos... –
Tu poți a înțelege? –
N-ai mai lăsa de-aici de jos
Nimica să te lege...
N-ai mai lăsa nimic murdar
Pe haina ta curată,
Privind la jertfa din Calvar,
Iubirea-nsângerată...
O, dac-ai ști de veșnicii
Ce preț nespus te leagă...
Domnului tău I-ai dărui
Acum inima-ntreagă.
Și-atunci din ea n-ai mai lăsa
O boabă pentru lume,
Și-n orice vreme ai purta
Cu cinste al Său Nume.
Și-atunci ai fi al Lui Hristos,
Cu tot ce ai în tine,
Și-n drum spre cerul luminos
Ai face numai bine.
Ai fi epistolă de har,
Și-n noapte o lumină,
Ca cei ce plâng cu-atât amar
Să vadă și să vină.
Să lase tot... tot ce-a durut
În lumea cea păgână,
Și să o ia de la-nceput,
Cu Domnul lor de mână.
De-ai ști, scump tânăr, ce-ai ales,
Ce dar în veșnicie...
N-ai suspina, privind ades
În urma ta pustie.
Și-ai sta cu ochii ațintiți
’Nainte, spre cunună,
Ce-o vor primi ai Lui iubiți,
Ce-au dus lupta cea bună.
Da, azi războiul e în toi,
Mai crunt ca niciodată.
Dar nu ești singur. Sunteți doi –
Ai lângă tine-un Tată... !
El ți-ocrotire și-ajutor,
Când inima și-e ruptă -
Veghează, tânăr luptător,
Și nu cădea în luptă... !
Ades ți-e greu... ești obosit...
Chiar să renunți îți vine.
Dar crede c-ai și biruit –
Hristos e lângă tine... !
Nu pot să-ți spun cât te-a iubit,
Cât încă te iubește...
Căci nu-s cuvinte de rostit,
Și limba mi-obosește...
Dar pot să-ți spun că o să-nvingi,
Căci El e biruință... !
Iar tu credința să nu-ți stingi,
În miez de suferință,
În marea clipei de acum,
Cu veninoase ape...
Căci izbăvirea e pe drum,
Și cât e de aproape... !
De-ai ști, scump tânăr, ce frumos
E ceea ce-o să vină...
Privește cerul glorios,
Și Țara de lumină...
Privește ochii Lui – ce dor...
Ce dragoste curată...
REVINO, SCUMP MÂNTUITOR...
ÎNTOARCE-TE ODATĂ!
Amin.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/273594/de-ai-sti-tu-tanar-scump