Ce neagră-i marea,ce adâncă,
Se-nalţă valul, dar zdrobit
Revine-n matcă-i umilit
Apoi spre nouri iar se-avântă...

E grea povara ce o poartă
Şi câte forme noi se nasc,
Adâncul sfinte turme-l pasc,
Plaja ţine forma moartă.

Acolo-n adâncimi tăcere
Doar timpul rumegă-n atom,
Iar turmele aşteaptă-n somn
Cu mieii nenăscuţi în ele.

Doar Mielul din adânc, jertfit
În adâncimi de umilinţă,
Ca o chemare spre fiinţă,
Se-ncheagă în abis, rănit...

Cuvânt trimis să dăruiască
Viaţă fiinţelor de jos,
El poate să străbată timpul
Prin hăuri şi genuni, frumos,

O rază frântă-n incidenţă
Străbătu abisul greu,
Născând prin jertfă turmă sfântă,
Trezind-o din adânc mereu...

O sete după părtăşie
Hăuri negre străbătând,
Toarnă în miei viaţă sfîntă,
Îi vezi, se nasc,îi vezi venind...

În marea neagră ca păcatul,
Din clipa-n care s-au născut,
Se-ncheagă-n turmă Mielul, datul,
Cel cunoscut, necunoscut...

Neprihăniţi, precum Cuvăntul
Rostit atunci la început,
Când s-a întemeiat lumina
Şi când toate s-au făcut,

Apar acuma miei de apă
Dintr-o unire cu Lumina,
Auzi în val cum paşte turma,
În adâncimi perzându-şi urma...

Iar lupii stau pe plaja mării
Adulmecând cu nara-n vânt,
Cănd mieii vor călca nisipul
Să-nveţe mersul lor plăpând,

Atunci să sfâşie în carne
Şi jertfa va începe iar...
Din adâncimile tăcute
Lumina-i soarbe spre înalt...

Ce neagră-i marea , ce adâncă,
Se-nalţă valul, dar zdrobit
Revine-n matcă-i umilit,
Apoi spre nouri iar se-avântă.