Cântarea lui Isaia (Isaia 51:9) Partea XXI
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Bibliei
Categorie: Biblia
1. ⁹ Scoală, Doamne, - 'mbracă-Ți iar puterea Ta,
brațul Tău să-și aibă iar puterea Sa,
ca odinioară, Doamne, ca-n trecut
când nemaivăzute lucruri ai făcut.
R: Fă durerea noastră stinsă pe deplin,
și pe veci uitate geamăt și suspin.
Dă-ne mângâierea-n veacul nesfârșit,
fă-ne cum Tu Doamne, ne-ai făgăduit.
2. ¹⁰ Nu ești Tu cel care marea-ai despicat,
fundul adâncimii mării l-ai uscat,
oare nu Tu, Doamne, drumul l-ai croit
la răscumpăratul Tău popor iubit?
3. ¹¹ Ca și lor, Tu, nouă ne deschide căi,
la răscumpărații și copiii Tăi,
să întoarcem iarăși spre Sionul drag,
cu cântări de slavă neamul Tău pribeag.
4. Imnul biruinții fericiți cântând,
și o bucurie veșnică având,
fruntea ne-o-ncunune strălucirea Ta,
fă de veselie plină inima.
I: Cântările Bibliei, cântarea 44
Autor text: Traian Dorz
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/273928/cantarea-lui-isaia-isaia-519-partea-xxi