Lăcomia te va face
Autor: Augustin Tecar
Album: De la lene la hărnicie
Categorie: Diverse
Lăcomia te va face
Vânzător și hrăpăreț,
Nimicindu-ți pe vecie
Toată sfânta bucurie
Tot ce poți avea de preț
Și te face certăreț.
Mai presus de conștiință,
Și mai scump nimic să n-ai,
Doar prin ea ai îndrumarea.
Nici pe bani, nici pe-nălțarea
Cea lumească să n-o dai,
Dacă vrei s-ajungi în rai.
Nu lăsa ca lăcomia
Să te plece spre păcat,
Și să-ți pierzi orice speranță,
Că vei deveni o zdreanță
Și-un gunoi de lepădat,
Dacă nu rămâi curat.
Aurul e cheia lumii.
Multe uși descui cu el
Peste tot întinsul gliei.
Numai ușa Împărăției
Cerului n-o poți cu el,
Numai prin Sfântul Miel.
Ușa asta o deschide
Numai plânsul cel căit,
Al aceluia ce se-ntoarce
Prin jertfirea de pe cruce
De pe drumul cel greșit,
Ca să fie mântuit.
Amin.
(Sâmbătă, 16 ianuarie 2021)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/274172/lacomia-te-va-face