Spre Țara mea, cu Domnul înainte
Autor: Emanuel Hasan
Album: B.
Categorie: Zidire spirituala
Spre Țara mea, cu Domnul înainte,
Pe calea-ngustă, către cer pășesc;
La capăt, sus, pe plaiurile sfinte,
M-așteaptă frați și corul îngeresc!

Acolo, sus, nu va mai fi durere,
Nici lacrimi grele-n cer nu vor mai fi,
Ci numai pace, har și mângâiere
Pentru cei care-ajung în veșnicii!

Mi-e inima de bucurie plină
Că sus, acolo-n cer voi fi și eu
Cu toți ai mei, în slava Sa divină,
Cântând cu cei aleși lui Dumnezeu!

În haine albe, sus, la sărbătoare,
Pe marea cea de sticlă vom cânta
Și veșnic vom rămâne în splendoare
Cu Mirele iubit, la masa Sa!

Aproape e de ceruri a mea cale,
Eu văd orașul sfânt, Ierusalim;
Pe porți noi vom intra cu osanale,
Slăvind iubirea Mirelui divin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/274186/spre-tara-mea-cu-domnul-inainte