"Unde ești?" te întreabă Dumnezeu
Autor: Ioan Vasiu
Album: Zbor spre lumină
Categorie: Trezire si veghere
Motto: Geneza 3/8-10 ""Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu
care umbla prin grădină în răcoarea zilei. Și omul și nevasta lui s-au
ascuns de fața Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om și i-a zis: 'Unde ești? '
El a răspuns: 'Ți-am auzit glasul în grădină, și mi-a fost frică
pentru că eram gol, și m-am ascuns.""
"Unde ești, Adame?" întreabă Dumnezeu.
"Aici, Doamne, m-am ascuns în grădină,
Că îmi este prea rușine de păcatul meu
Și în suflet, frica îmi stăruie mereu,
De când am căzut în păcat și în vină."
Iată la ce duce căderea în păcat:
La rușinea și frica celui căzut...
Dar harul lui Dumnezeu s-a arătat -
Că nu omul, ci Dumnezeu l-a căutat
Să-l mântuiască, căci era pierdut.
Zice Domnul Dumnezeu că El nu vrea
Pe omul păcătos să-l nimicească,
Ci să își lase calea Lui cea rea -
Și să se întoarcă cu căință de la ea,
Că Domnul vrea ca omul să trăiască.
"Unde ești?" Aceasta-i prima întrebare
Pe care în Cartea sfântă o întâlnești...
Azi, Dumnezeu, Cel plin de îndurare,
Ne întreabă și pe noi, pe fiecare,
Zicându-ne pe nume: "Tu unde ești?"
Că Dumnezeu ne vrea aici, în adunare,
Prezenți în trup, în duh, și bucurie multă,
La o părtășie sfântă, și la închinare...
Și-n rugăciuni fierbinți să-I cerem fiecare:
"Vorbește, Doamne, că robul Tău ascultă."
Sunt așa de mulți cei care Îl cinstesc
Cu buzele, dar cu inima-s departe...
Ei vreau mântuire, dar lumea o iubesc
Și, prin felul lor de-a fi, păcătuiesc...
De aceea, n-au de mântuire parte.
Dumnezeu ne întreabă, deși, El știe -
Că înaintea Lui, nimic nu e ascuns,
Cum l-a întrebat, odinioară, pe Ilie
Când s-a ascuns în peșteră, în pustie:
"Ce faci tu aici?" Și așteaptă un răspuns.
Adică, acum, aici, ce te frământă?
Ciuma, foametea, vești de război?
Și ce va fi mâine te înspăimântă,
Sau ai în inimă o bucurie sfântă
Că Dumnezeu este aici cu noi?
Domnul este între noi, și ne întărește
Zicându-ne: "Voi sunteți ucenicii Mei!"
Dragostea Lui ne strânge, ne unește -
Și El te întreabă, fiindcă te iubește:
"Tu, tu Mă iubești mai mult ca ei?"
"Doamne, Tu toate le știi despre mine
Și știi, Doamne, ce mult Te iubesc."
Adevărat, Dumnezeu știe prea bine,
Dar vrea să audă astăzi de la tine
Că buzele tale din inimă vorbesc.
Și te întreabă azi cu glasul Lui duios,
Văzându-te că zaci tăcut, în umbră:
"Omule, vrei să te faci iar sănătos?"
Și dacă vei răspunde: "Vreau bucuros!"
Va zice: "Ridică-te, ia-ți patul și umblă!"
Azi Domnul ne întreabă: "Ce vrei să-ți fac?"
Și răspunsurile-s diferite, cum e firesc:
"Doamne, Tu vezi de câtă vreme zac... "
"Doamne, vezi că boala mea e fără leac... "
"Vezi că... " "Văd, zice Domnul și zăbovesc
Până când tu cu gura ta-Îmi vei cere
Zicând: 'Ai milă, că sunt un păcătos... '
'Doamne, sunt slab, dă-mi Tu putere... '
'În necazul meu, Tu dă-mi mângâiere
'Tu, și nimeni altul, fă-mă sănătos. '
Te vreau, din inimă, să Îmi vorbești,
Să-Mi spui că tu vrei ajutorul Meu...
Și tu, cu gura ta, să Mă mărturisești
Ca Domnul tău pe care Îl iubești
Atât de mult, cât te-am iubit și Eu.
Dacă vei veni cu rugăciuni profunde
Făcute cu credință, te voi asculta;
Nimic din ce te-apasă nu-Mi ascunde
Și atunci, la cererile tale voi răspunde:
"Facă-ți-se după credința ta!" Amin.
Alba Iulia 9 aprilie 2024
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/274674/unde-esti-te-intreaba-dumnezeu