Protecție
Autor: Păun Ruben
Album: Dragostea lui Isus
Categorie: Multumire
M-aplec să-Ți mulțumesc, Bunul meu Părinte,
Pentru protecția ce mi-o oferi mereu,
“Eu nu am să te las” mi-aduci mereu aminte
“Eu te voi apăra, de va fii drumul greu”!
M-ai apărat de-atâtea incidente
De multele necazuri ce-au venit,
De lațul celui rău, de multele evenimente,
În văi când am ajuns, cu Tine am pășit!
Chiar apele cele adânci, când vin năvală,
Și când pământul se cutremură din temelii,
Din groapa cea adâncă, furtuna de afară,
Știu sigur Doamne Tată, că Tu mă vei feri!
În închisori, ai Tăi titani au spus mereu,
“Din veșnicie ne-ncetat, Isus este tăria mea,
El nu mă va lăsa, El îmi conduce pasul meu,
Cu Tine merg de mâna, chiar de mă urăște lumea!”
Când Iosif, de frații lui, a fost persecutat,
Iar în Egipt când a ajuns ca rob la Potifar,
El ruga tot spre Creator și-a îndreptat
Și Dumnezeu i-a fost cetate, scut și far!
Când Daniel în groapa cea cu lei a fost adus
De oamenii ce îi doreau doar moartea,
El nu s-a plâns, cu mâini spre cer în rugă el s-a dus
La Domnul care îl iubea și cu dorință să îi țină partea!
David, când s-a dus în fața lui Goliat uriașul
Și armele când le-a văzut nu s-a speriat,
El prin puterea Domnului a răpus vrăjmașul
Căci ochii lui spre cer, țintă i-a îndreptat!
Pot spune pe scurt că Cel de Sus îmi e tărie
Și nu mă tem de absolut nimic de pe pământ,
El pentru mine este cea mai mare bogăție
Și ne-ncetat este prezent în al meu gând!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/274712/protectie