Pe aripa visului senin,
Plutesc ca puf de păpădie
Spre nicăieri, ca un peregrin,
Dus de vânt pe această glie.
Un soare blând de primăvară,
A răsărit de nu știu unde!
Era puterea Ta cea mare
Ce în inimă mă străpunse!
Te-am văzut la margine de sat,
Cu trupul sfărâmat pe cruce.
Tată, iartă-i că nu știu ce fac!
Prin vremi aud Iubirea-Ți dulce!
Și lacrimile șuvoi îmi curg,
În valuri, că divinul sânge
Mi-a șters păcatul, cum pot să uit
Calvarul îndurat la cruce?
În suferința mea amară,
Am plâns a mea deșertăciune,
Am văzut starea grea, precară,
Că fără Tine sunt tăciune!
Pe arpa visului născut
Pășesc spre Noua-Mpărăție!
Mulțumesc că-n mână M-ai ținut,
Și-ai scos din mine o perlă vie!

Amin!