Rugăciunea lui Ezra (Ezra 9-6)
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Bibliei
Categorie: Biblia
1. ⁶ Doamne, mi-e rușine, fața
către Tine-a ridica,
pentru-a noastră fărdelege
care-i multă și e grea.

R1: Căci ni s-a-nmulțit păcatul,
și pe față, și-n ascuns,
greu apasă-asupra noastră,
pân-la ceruri a ajuns.

2. ⁷ Din strămoși și până astăzi,
am fost foarte vinovați,
pentru-a noastre rele fost-am
la vrăjmașii noștri dați.

R2: ⁸ Domnul, Dumnezeul nostru,
de noi totuși s-a-ndurat,
și pe câțiva din ai noștri
cu viață i-a scăpat.

3. El, în locul Lui sfânt, nouă
adăpost ne-a pregătit,
să ne lumineze ochii,
s-avem loc de odihnit.

R3: ⁹ Căci suntem în grea robie,
dar El tot nu ne-a uitat,
chiar prin cei vrăjmași ai noștri
ne-a-ntărit și ajutat.

4. ¹⁰ Acum, ce să zicem, Doamne,
după tot ce ne-ai făcut?
Din poruncile-Ți slăvite,
noi niciuna n-am ținut.

R4: ¹³ Totuși, după ce Tu, Doamne,
pentru toate ne-ai iertat,
și i-ai izbăvit pe-ai noștri
într-atât de minunat,

5. ¹⁴ cum să-ncepem iar păcatul,
să-Ți călcăm Cuvântul Tău?
- Nu ne-ai pedepsi atuncea
cum am merita, de rău?

R5: ¹⁵ Doamne, noi suntem acuma
robii care-am mai scăpat,
rușinați plecăm spre Tine
capul nostru vinovat.

I: Cântările Bibliei, cântarea 87
Autor text: Traian Dorz
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/274817/rugaciunea-lui-ezra-ezra-9-6