Adevărata mângâiere
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 11
Categorie: Diverse
1. Adevărată Mângâiere,
Isuse, necurmat ne eşti,
când noi zdrobim orice putere
a firii nostre pământeşti!
Când n-alergăm în altă parte
spre-ale pământului plăceri,
atunci iubirea Ta ne-mparte,
nebănuite mângâieri!

2. Adevărată Bucurie,
Isuse, Tu ne dai deplin,
când ascultarea noastră-i vie,
de viul Tău Cuvânt divin!
Când ochii nu-i țintim spre lume
şi n-ascultăm mierosu-i sfat,
atunci trimiți Tu să ne-ndrume
al bucuriei duh curat!

3. Adevărată Pace sfântă,
Isuse, Tu sădeşti în noi,
când duhul nostru se avântă
pe calea vieții celei noi.
Atunci, cu-adâncă adorare,
cântarea păcii-Ți vom cânta,
şi-Ți mulțumim de harul mare
că ne-ai cuprins în viața Ta!

I: Cântările Harului, volumul 11, cântarea 381
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/274922/adevarata-mangaiere