Isus Hristos e-al meu Păstor
Și lipsă nicidecum n-oi duce –
L-al Lui curat și sfânt izvor
Prin Glasul blând El mă conduce...

Și apele-I mă odihnesc...
Și verzi pășuni de El întinse
Sufletul frânt mi-l liniștesc...
Și lacrimile-n El pier stinse...

Iar drumul meu e luminat
Să nu m-abat pe altă cale,
Prin al Său Nume minunat
Și harul Lui nespus de mare...


Chiar dac-ar fi să umblu prin
Abisu-ntunecat de moarte,
Chiar printre șerpii cu venin,
Eu știu că Tu ești de-a mea parte...

Şi, deci, de cine să mă tem
În văi adânci? Căci eşti cu mine
Şi vii atuncea când Te chem –
Nu voi rămâne de ruşine!

Toiagul Tău, nuiaua Ta
Mă mângâie cu-aşa iubire,
Să nu-mi pierd, în pornirea mea,
Nepreţuita mântuire...

Mustrarea Ta m-alină blând,
Cu vocea Ta nespus duioasă –
Chiar dacă urc spre cer plângând,
Măcar ajung odat’ Acasă...

Atâtea binecuvântări
Mi-ai dăruit în astă viaţă...
Dar câţi aruncă-n mine-ocări,
Bucăţi de cioburi şi de gheaţă...

Atâţi potrivnici mă-mpresor,
Cu un gâtlej setos de sânge...
Iubitul meu Mântuitor,
Azi sufletul în mine plânge... !

În faţa lor Tu mă-nfăşori
Cu-a Ta sublimă bunătate...
Şi mi-ai întins de-atâtea ori
În faţă sfintele-Ţi bucate...

Paharul meu îmi este plin,
Mi-ai uns şi capul cu iubire...
Curând vei şterge-orice suspin
Din pieptul meu plin de mâhnire...

Căci fericirea mea va fi
Fără de capăt... şi-ndurarea...
Şi-n Casa Ta voi locui
Atât cât îmi va fi suflarea!

Amin.