Părtaș la Cinzecime
Autor: Suflet Călător
Album: Lăcrămioare (1)
Categorie: Cincizecime
Nicodim primise-odată un răspuns din cer venit,
Întrebând pe-Nvățătorul, ce-l privise blând, smerit:
"Dacă nu te naști din Apă și din Duhul cel curat,
Să privești Regatul veșnic al Iubirii minunat
N-ai să poți... de nu-i schimare pentru-al veșniciei cer,
Pentru locul unde-i pace, unde lacrimile pier...
Dacă ești făptură veche, un burduf gat-a crăpa,
Cum dorești ca Domnul Vieții vinu-n tine a turna?
Vinul nou se pune, dară, în burdufurile noi
Și-amândouă rămânea-vor pentru ziua de apoi."
Apa e Cuvântul veșnic. Duhul este Duhul Sfânt,
E Puterea ce ne-ndrumă zi de zi pe-acest Pământ.
Iară candela-i Cuvântul, luminând al păcii drum,
Căci în cea mai neagră noapte nu ne lasă El nicicum...
Untdelemnul e Puterea revărsată la-nceput,
Revărsată chiar și astăzi, semnul pentru c-am crezut... !
Limbi de foc se pogorâră peste cei ce-n limbi vorbeau,
Vâjâituri ca de vânturi împrejur se auzeau...
Nu erau cum îi crezură, niște plini de must și beți,
Când era doar ceasul trei al acelei dimineți.
"Căci în zilele acelea Duhul Meu îl voi turna
Peste orișice făptură, arătându-Mi slava Mea,
Iar feciorii vor începe cu putere-a prooroci
Și bătrânii voștri vise de la Mine vor primi!"
Cere azi Făgăduința, cere azi să fii umplut,
Ca să porți și tu Pecetea și din nou să fii născut... !
Să fii duh și nu doar carne, să fii prinț și nu doar rob,
Și-n dumnezeiasca fire al Minunii Jertfei rod... !
Amin.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/275236/partas-la-cinzecime