Orbeşte-mi Doamne ochii mei ai firii
ce sunt întunecaţi fără a Ta lumină;
zdrobeşte-n mine fiinţa neiubirii,
ne-ncetat zideşte-mi-o pe cea divină.

Nu mă lăsa te rog singur să mor
de voi mai fi cândva lăsat pustiei;
şi nici lipsit atunci de al tău dor,
spre poarta nevăzută-a veşniciei.

Nu Te uita la mine când plâng de neiubire,
nici când mă zbat în gol, de asta mi-e spre bine.
Doar acoperă-mă cu aripile Tale de iubire
să ştiu când n-am pe nimeni, că te am pe Tine.