Laudă Ție Doamne!
Autor: Danielescu Alina Camelia
Album: Picături de har
Categorie: Paște
Ochii Tăi Isuse Doamne câte lacrimi au vărsat?
Câte nopți de rugăciune, câte nopți ai privegheat?
Câte palme ai primit, câte lovituri de pumni?
Câte bice sfâșiat-au umerii umili și buni?
Ce au fost zdobiți de crucea ce ai dus-o la Calvar
Și-ai băut paharul tot chiar știind că e amar.
Cum ai suportat ocara oamenilor ce-i iubeai
Când stăteai cu ei pe străzi și pe toti îi vindecai?
Cum ai îndurat Hristoase răstignirea pe un lemn
Când Tu ești Stăpânul lumii și al nostru Măreț Domn?
Cum de i-ai lăsat Isuse sufletul să Ți-l distrugă
Prin jignire și ocară și-n cuvintele de hulă?
Cât de mult Te-au întristat când Ți-au pus pe cap cununa,
Când ai înmulțit mâncarea și-ați mâncat toți împreună?
Câtă durere și chin Tu pe cruce ai simțit
Când piroanele de fier mâinile Ți-au țintuit?
Câtă Dragoste nespusă și dorință de iertare
Pentru omenirea asta simți în sufletul Tău mare?
Doamne...
Ție-Ți mulțumesc nespus pentru dragostea Ta mare,
Pentru milă și iubire pentru a Ta lungă îndurare,
Pentru tot ce-ai suferit pentru mine la Calvar
Ce pot face pentru Tine, ce pot să-Ți aduc în dar?
Doar iubirea mea firavă, inima Ți-o dăruiesc
Viața mea îți aparține și în pace să-o trăiesc,
Laude Ți-aduc Isuse cât trăiesc pe-acest pământ,
Tatălui Atotputernic și Duhului Drept și Sfânt.
Amin!

3.04. 2021
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/275686/lauda-tie-doamne