Prin iubirea Lui cea mare,
Am ajuns să fiu în stare
Să mă schimb, să fiu mai bun,
Şi să fug din vechiul drum.

Mulţumesc, Isuse Doamne,
Nu mă laşi să mor de foame,
Nu mă laşi neroditor,
Ci mă-adapi de la Izvor!

Sunt destul de-nfricoşat,
Că mai am mult de-aruncat
Din străfundul inimii,
Din gunoaiele firii.

Însă, El este cu mine,
Caută să-mi facă bine,
Chiar de eu mă mai opun,
Ştiu că El e cel mai bun.

Chiar şi-atunci când mai greşesc
Şi greşind, pe Miel rănesc,
Totuşi, El, Mielul divin
Vrea aşa la El să vin.

Deşi-L întristez mereu
Când apare eul meu,
Eu doresc nespus de mult
Doar pe Miel să îl ascult.

Şi atunci când mai greşesc,
Când pe Miel îl mai lovesc,
Cu blândeţea Lui cea mare,
Mă repune pe picioare.

Nu mă lasă la pământ,
Mă ridică ca să-i cânt
Şi să povestesc de El
Şi ce poate face-un Miel.

Şi atunci, cu gura mea,
Încep cântece-ai cânta
Şi încep să spun pe drum,
Cât de mare-i şi de bun!

Cât de mare-i harul Său
Pentru trupu-acesta-al meu,
Pentru sufletul din mine
Căruia îi face bine.

Şi atunci, când eu îi cânt,
Sunt şi eu miel pe pământ;
Şi veni-va într-o zi
Mielul mare-a mă răpi.

Şi atuncea, împreună,
Faţă-n faţă, mână-n mână,
Voi cânta noua cântare
La cereasca sărbătoare!