Cu ramuri verzi de finic
Autor: Florenta Sarmasan.
Album: Te iubesc numai pe Tine!
Categorie: Paște
Cu ramuri verzi de finic


Vine Domnul la ai Săi
E călare pe un asin,
Coboară în jos prin văi
El, Isus cel sfânt, divin.

Ucenicii Îl urmează,
Mulțimea e-n așteptare,
Vine încet, înaintează,
Glasuri se aud în zare.

Este o sărbătoare sfântă
Și Isus e așteptat,
Mulțimea adunată, cântă
Și Îl așteaptă cu drag,

Straiele, pe jos și-au pus
Loc să treacă, I-au făcut
Venea Domnul lor, Isus
Cu toții să-L vadă, au vrut.

Mâinile li-s încărcate
Cu ramuri verzi de finic,
Gurile înflăcărate
Cântă, pân la cel mai mic.

Domnul este așteptat,
Bucuria, îi unește
Este al lor Împărat
Sosirea Lui, se vestește.

Vine încet înspre cetate
Flori în calea Lui, au pus
Isus le știe pe toate
Dar Tatălui, s-a supus

Știe tot ce va veni
Că moartea Lui, va urma
Căci mulți Îl vor osândi
Și la chinuri, Îl vor da.

Dar acum, e bucurie
Cu urale Îl primesc,
Dar curând are să vie
Ura și Îl biciuiesc,

Batjocuri, Îi vor aduce
Însă azi, e lăudat
Spre moarte Îl vor conduce
Pe El, cel mult așteptat.

Spre mulțime Domnul vine
Vede chipuri fericite,
Calea printre ei o ține
Și uralele primite

Toate sunt de bun venit
Bucuria, este mare
Împărat este numit
Toți Îi aduc închinare.

Amin

Câmpia Turzii, 26 aprilie 2024




Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/276015/cu-ramuri-verzi-de-finic