Psalmul 029
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Psalmilor
Categorie: Biblia
1. ¹ Fiii Domnului, dați slavă,
dați-I Lui cinstire,
² /: închinați-vă-nainte-I
sfinți la-mpodobire! :/

R1: ³ Glasul Domnului răsună
tunet peste ape,
⁴ glasul Lui este puternic,
e măreț și-aproape!

2. ⁵ Glasul Domnului zdrobește
cedrul cel mai tare,
⁶ /: Sirionul și Libanul
sar de-nfiorare! :/

R2: ⁷ Glasul Domnului Sfânt face
flăcări să țâșnească,
⁸ Glasul Domnului pustia
poate s-o-ngrozească!

3. ⁹ Glasul Domnului despoaie
codrul de tărie,
/: în locașu-I totul strigă
"Slavă" - pe vecie! :/

R3: ¹⁰ Domnul, la potop, sta-n sfântu-I
scaun de mărire,
Domnu-n veci împărățește
plin de strălucire!

C: ¹¹ /: Pe poporul Său, El, Domnul,
tare îl va face,
Domnul binecuvântează
pe ai Săi cu pace! :/

I: Cântările Psalmilor, Psalmul 29
Autor text: Traian Dorz
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/276101/psalmul-029