Iartă-ne...
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Paște

Doamne, de-aş avea putere
M-aş sui până la Tine
Sus, pe lemnul de osândă
Să-Ţi şterg lacrimi şi suspine
Şi-aş turna din apa rece
Peste buzele-nsetate
Să nu Te mai ardă focul
Aprins de-a noastre păcate...
Şi pe trupu-nsângerat
Ţi-aş pune veşmânt de flori
Şi Te-aş înveli în soare
Şi mi Te-aş scălda în zori
Să nu plângi... să nu mai suferi
Chinul pentru-al meu păcat
Şi aş încerca să fiu
Ca un prunc... nevinovat!
M-am oprit la poala crucii
Şi, în gând mi Te zăresc
Tot acolo... răstignit
De acei ce Îţi greşesc...
O, mai iartă-ne odată!
Iartă-ne de tot ce-i rău
Şi ajută-ne să mergem
Drepţi pe drumul ce-i al Tău!

Vulcan-30-04-2024
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/276504/iarta-ne