Psalmul 044 (II)
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Psalmilor
Categorie: Biblia
1. ⁹ Dar Tu, Doamne, Tu ne lepezi și ne-acoperi de rușine,
nu mai ieși cu oastea noastră,
¹⁰ lași vrăjmașul să ne-alunge...
Cei ce ne urăsc ridică prada de la noi luată,
căci fugim, bătuți, din luptă și potrivnicul ne-ajunge.

2. ¹¹ Ne dai ca pe oi vândute și ne-mprăștii prin popoare,
¹² vinzi pe-ai Tăi ca pe nimica și nu le dai prețuire,
¹³ ne faci de ocara celor ce pe noi ne înconjoară,
¹⁴ de pomină printre neamuri, pricini de nedumerire.

3. ¹⁵ Totdeauna-mi văd ocara și rușinea-mi umple fața,
¹⁶ când aud și văd vrăjmașii că-și bat joc așa de mine.
¹⁷ Toate-acestea ni se-ntâmplă făr-să Te fi-uitat vreodată,
făr-să fi călcat vreodată legămintele cu Tine...

4. ¹⁸ Da, nici inima, nici pașii nu ne-am smuls de pe-a Ta cale,
¹⁹ ca să ne zdrobești în locuri cu șacali și-n văi de moarte.
²⁰ Dac-am fi uitat de Domnul și ne-am fi-nchinat la altul,
²¹ n-ar ști Dumnezeu aceasta, El ce inima o-mparte?

5. ²² Dar din pricina Ta suntem înjunghiați în orice vreme,
și suntem priviți ca niște oi sortite la tăiere,
²³ scoală-Te, de ce dormi, Doamne, nu ne lepăda-n vecie,
²⁴ pentru ce Ți-ascunzi Tu fața, și-uiți de marea-ne durere?

6. ²⁵ Doborât e-al nostru suflet în țărână și mâhnire,
trupul nostru zace-n tină apăsat de-ndurerare,
²⁶ scoală și ne-ajută, Doamne, cu-a Ta mare bunătate,
scoală și ne izbăvește cu puterea Ta cea mare!

I: Cântările Psalmilor, Psalmul 44:9-26
Autor text: Traian Dorz
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/276609/psalmul-044-ii