Psalmul 045
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Psalmilor
Categorie: Biblia
1. ¹ Cuvinte de miresme pline în al meu suflet clocotesc,
și zic: "Lucrarea mea de slavă-i pentru-mpăratul meu ceresc."
Să-mi fie limba iscusită ca pana unui învățat,
² Tu ești cel mai frumos din oameni, pe buze harul Ți-e turnat!
2. De-aceea, Dumnezeu, pe Tine pe veci Te-a binecuvântat,
³ Războinic tare-ncinge-Ți spada, podoabă slava Ți s-a dat
⁴ să fii biruitor în lupte, Te suie-n carul Tău măreț,
neprihănirea și-adevărul Tu să le aperi îndrăzneț.
3. Și dreapta Ta să strălucească prin mari isprăvi de-nvingător,
⁵ cu-a Ta săgeată ascuțită străpungi-orice vrăjmaș popor.
⁶ Al Tău scaun de domnie, Doamne, e-ntemeiat pe veșnicii,
toiag plin de dreptate este al dreptei Tale-mpărății.
4. ⁷ Tu-n veac iubești neprihănirea, iar răutatea o urăști,
de-aceea Dumnezeu pe Tine Te-a uns și-a pus să stăpânești,
cu untdelemn de bucurie Te-a uns, mai sus ca solii Tăi,
mai sus ca toți de-aceiași slujbă, mai sus ca toți aleșii Săi.
5. ⁸ Aloia, smirna și casia înmiresmează-al Tău veșmânt,
în strălucitele-Ți locașuri Te-nveselești mereu de cânt.
⁹ Printre-ale Tale preaiubite sunt fete de-mpărați în șir,
însă mireasa-Ți stă de-a dreapta, gătită-n aur de Ofir.
6. ¹⁰ Ascultă fiică vezi și uită-ți poporul tău și casa ta
¹¹ și-atunci te va dori-mpăratul, iar tu-nchinarea i-o vei da.
¹² Și fiica Tirului și multe bogate fete vor veni,
bunăvoința ta s-o afle, cu daruri mari te-or dărui.
7. ¹³ Fata-mpăratului e plină de strălucire în palat,
¹⁴ e-adusă-nveșmântată-n haine țesute-n aur minunat,
și-urmată e de-nsoțitoare ce-n jurul ei s-au împletit
¹⁵ sunt duse-n strigăte și-n cânturi la împăratul strălucit.
8. ¹⁶ Copiii tăi lua-vor locul părinților care-au trecut
și tu-i vei pune domni pe țară, pe tot pământul ei plăcut.
¹⁷ Din neam în neam iubitu-Ți Nume cu dragoste-L voi pomeni
de-aceea-n veci de veci popoare pe Tine Te vor preamări.
I: Cântările Psalmilor, Psalmul 45
Autor text: Traian Dorz
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/276632/psalmul-045