Tu mă cercetezi de-aproape
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Tu ma cercetezi de-aproape, mă cunoști când jos stau eu,
Știi când ma ridic... când umblu, îmi pătrunzi chiar gândul meu.
Îmi cunoști și a mea cale, și cuvântul ce-l rostesc,
Îți pui mâna peste mine, sunt sub har Dumnezeiesc.
Nu pot să m-ascund de Tine, printre toate te-ntâlnesc,
Dacă urc ești lângă mine, de cobor tot te zăresc.
Aripile dimineții, de mă duc în depărtări,
Și acolo-ți văd puterea, dreapta Ta răsare zări.
Ești Stăpân și-n întuneric, nu mă poate-acoperi,
Poți să faci din orice noapte, într-o clipă Doamne... zi.
Tu așezi luminătorii, ce-s așa strălucitori,
Toate sunt a Ta lucrare, cu privirea le măsori.
Tu mi-ai întocmit rinichii, m-ai știut de la-nceput,
Tu în pântecele mamei, ești Acel ce m-a țesut.
O făptură minunată, m-ai făcut... voi lăuda,
Minunata Ta lucrare, ce-ai făcut în viața mea.
Mi-ai scris zilele-ntr-o carte, rânduite ce îmi sunt,
Căci mă știi de dinainte, de a fi eu pe pământ.
Cât de nepătruns ți-e gândul, cât de multe pot a fi,
Mă adormi... îmi dai trezire, toate poți a le-ngriji.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/276679/tu-ma-cercetezi-de-aproape