Mai lasă vremi de cercetare
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Mai lasă vremi de cercetare,
Să se-nmulțeasc-al Tău popor,
La numărul ales de Tine,
Pe care-o să-l înalți în zbor.

Mai lasă Doamne îndurare,
Tu ești nemărginit în ea,
Mai despietrește inimi care,
Nu știu cum e iubirea Ta.

Mai adu ochilor lumină,
Căci mulți pierduți în noapte sunt,
Hrăniți cu lucruri trecătoare,
Căci sunt lipiți doar de pământ.

Mai dezrobește prinșii care,
În lanțuri astăzi sunt legați,
Să vadă slava Ta măreață,
De care pot ei fi salvați.

Mai lasă ploaia primăverii,
Să răcorești acest pământ,
Să vadă doar a Ta putere,
Să înțeleagă că ești sfânt.

Să înțeleagă că la Tine,
E viața fără de sfârșit,
Mai fă minuni ca în vechime,
Mai scoate Doamne din Egipt.

Mai lasă dragostea divină,
Ca să cuprindă ce-i pierdut,
Mai lasă haina mântuirii,
S-o-mbrace cei fără-nceput.

Mai fă un drum prin largul mării,
Și-alungă teama ce-a adus,
Doar deznădejdi în vremi din urmă,
Ea și credința a ascuns.

Mai rupe lanțul răutății,
Și tot ce nu e-n voia Ta,
Mai dăruiește aripi sfinte,
Mai ușurează calea grea.

Să vadă lumea și pământul,
Cine e Domn și Împărat,
Să vadă-ntreaga omenire,
Cine cu moartea a luptat.
Amin
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/276682/mai-lasa-vremi-de-cercetare