Prin credința din vechime,
Pasul meu e azi grăbit,
Este cea care mă face,
Să mă-ncred... sunt fericit.

Ea-mi trezește-n dimineață,
Duhul meu sub soare viu,
Doar credința din vechime,
E cu mine și-n pustiu.

Ea îmi stă tot înainte,
Netezește calea mea,
Ca să pot în orice clipă,
Pe pământ a-nainta.

E credința care veșnic,
Vie poate ea a fi,
Cea de Domnul dăruită,
Pentru nu a rătăci.

Este-o haină minunată,
Scut îmi este ea mereu,
În credința din vechime,
E prezent doar Dumnezeu.

Nu sunt șoaptele străine,
Nu sunt nici încurcături,
Căci în ea întotdeauna,
E lumina din scripturi.

Este un izvor de ape,
Chiar de-i strămoșească ea,
Niciodat nu se-nvechește,
Ea și azi poate lucra.

E credința din vechime,
Ce nu poate ofili,
Cine-o are... e puternic,
El mereu va birui.

Ca la început de vremuri,
E și azi... va rămânea,
Căci Acel ce-o dăruiește,
Nu se poate El schimba.

Este ea doar izbăvire,
Nu poate să-i fie greu,
Ca să lupte căci e plină,
De puteri din Dumnezeu.

Voi rămâne-n ea întruna,
Chiar de este din vechimi,
De minuni mereu e plină,
Și de stropii cei divini.

Stropi ce-mi răcoresc ființe,
Stropi de sânge ce s-a scurs,
Este ea doar o tărie,
E credința lui Isus.
Amin