Când ești zdrobit de întristare,
Când sufletul îți e mâhnit,
Când inima ți-e-ndurerată,
Tu nu uita... în cer un Tată,
Un loc frumos ți-a pregătit.

Când greu-n față ți se-arată,
Când norii gri se-adună iar,
S-aducă mare tulburare,
Privește numai către zare,
Și varsă gustul cel amar.

Acel ce inima îți știe,
Și greul ce îl duci cu greu,
Doar cu suspin adânc de jale,
Care te duce și prin vale,
El este Unul... Dumnezeu.

El poate ape să despartă,
Pustiul poate răcori,
El este Stânca de salvare,
El este dragoste-ndurare,
El poate numai a iubi.

Fii credincios până la capăt,
Căci Cel pământul ce-a făcut,
Și cerurile ce-s albastre,
Și soare... luna dintre astre,
El e sfârșit și început.

Este-adapost în vremi de ploaie,
De lacrimi ochi-ți va păzi,
Și de cadere-a ta ființă,
La El sunt toate cu putință,
Vre-o dată nu va obosi.

În veac îi este îndurarea,
În veci de veci va rămânea,
Și-n mijlocul de strâmtorare,
Să crezi că El putere are,
Și ție poate să îți dea.

Căci dreapta Lui biruitoare,
Și pentru tine va lupta,
Tu pentru El ești o valoare,
El este ploaie... tu o floare,
Ți-a dat din frumusețea Sa.
Amin