Dându-se pe greul crucii, greu zdrobit... crucificat,
Ne-a adus din ceruri pacea, noaptea-n zi când a intrat.

Fața plină de sudoare, și de sânge ce s-a curs,
Și a Sa privire blândă, mântuire ne-a adus.

Obosit... plin de durere, Omenirea El salva,
Nu a fost crezut o clipă, când calvarul greu urca.

Fața-i plină de lumină, buzele-i de vânt uscat,
Mijloceau fără odihnă, chiar când biciul la brăzdat.

Apăsat de grea povară, nici-o clipă n-a oprit,
Spinii fruntea îi străpunse, dar sub ei... doar ne-a iubit.

Nu ia fost chinul zadarnic, al Său sânge ne-a spălat,
Când era bătut în cuie, fără vină judecat.

N-a fost în zadar urcarea, care-n dar ne aducea,
Harul dar și veșnicia, când pe cruce se-ntindea.

Suferea până la capăt, mântuiți de El să fim,
A avut doar o dorință, unul ca să nu murim.
Amin