Mi-e dor
Autor: Mioc Alina
Album: fara album
Categorie: Diverse
Mi-e dor... mi-e dor de clipa revederii
Și parcă câteodată când sunt trist
Și mă cuprind durerile poverii
Și caut sens cuvântului "exist"
Un singur gând mi-alină suferința
Și nu e altu-n lume mai frumos
Un singur dor îmi macină ființa
E dorul meu după Isus Hristos
Mi-e dor... e tot ce pot a spune
Și îmi doresc de toate-a mă lipsi
Viața mea e-un fum, e un tăciune
Și trupul meu și toate vor pierii
Și nu doresc nimic, decât pe Tine
De Tine să-mi lipesc a mea ființă
Să Te slăvesc cu tot ce e în mine
E, Domnul meu, nespusa mea dorință
Nici un câștig și nicio bogăție
Nici sănătatea trupului de-acum
Nu-i mai de preț decât o veșnicie,
Decât o viață cu Isus la drum
Nimic nu-Ți poate egala iubirea
Tu ești în toate Doamne neschimbat
Tu ai salvat pe cruce omenirea
Și ai iertat întregul ei păcat
Mi-e dor de Tine Doamne, doar de Tine
Și chiar de-i greu adesea, nu disper
Ajută-mă s-arunc ce-i rău din mine
Și leagă-mi Doamne inima de cer!
Mi-e dor... dar lacrimilor strânse
Și fiecărui strigăt de-ajutor
În tot ce-i greu și nopții mele plânse
Isuse Tu ești singurul meu dor
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/276819/mi-e-dor