Când se sfârșește timpul, o clipă n-o să fie
Să mergi să-ți ceri iertare de l-aproapele tău...
Acuma du-te-n grabă, suflarea cât ți-e vie,
Să-l strângi la piept cu lacrimi, să-i spui că-ți pare rău... !

Și dacă vreodată tu ți-ai întors privirea
Când cineva venise iertare să îi dai,
Tu du-te-acum și-arată-i în glasul tău iubirea,
Căci de nu ierți pe altul, iertare nici tu n-ai... !

Privește-te-n oglindă... E haina ta curată?
E chipul tău același cu chipul Lui Hristos?
Căci numai cei cu haina de nuntă nepătată
Vor fi primiți la masă, în cerul glorios...

Și numai cei cu chipul Iubirii-ntruchipate,
Cel blând și plin de milă al Mielului cel sfânt,
Vor fi lăsați să intre în noua Lui Cetate,
Cu Cerul nou deasupra, și jos un nou Pământ...

Să nu privești păcatul cu-atâta-ngăduință,
Că-n el îți pierzi salvarea și totu-i în zadar...
E în zadar răbdarea în miez de suferiță
Și lupta și iubirea și Jertfa din calvar...

E-un urma ta un șarpe ce-n noapte te pândește,
Oriunde-ți calcă pasul, orice cuvinte spui,
Orice privești... Și-acesta cu poftă se hrănește
Din ce-ntristezi pe Domnul, din ce spre viață nu-i...

Acum e mic, dar dânsul să crească are vreme
Și e dispus s-aștepte oricât va trebui
În urma celui care de Domnul nu se teme...
Și când s-a face mare, îl poate nimici.

Veghează la umblare, la vorbă, la trăire...
Fii vrednic de chemarea ce Tatăl ți-a făcut... !
Că-n Har primit-ai, frate, așa o mântuire...
Dar teme-te de Domnul așa ca la-nceput... !

Și nu-ți opri piciorul prin belți și prin noroaie,
Căci Mielul Sfânt cu sânge prin Jertfă te-a spălat... !
Și socotește toate ce ai pierdut gunoaie
Și pe Hristos Comoara ce tu ai câștigat... !

Dă-te întreg pe-altarul neîntinat de lume
Și nu lăsa din tine bucăți pentru Satan... !
Să crezi că biruință primești în al Său Nume,
Căci Tatăl te așteaptă în Noul Canaan... !

Dar să rămâi cu ochii spre Călăuza sfântă,
La Stâlpul ce se ’nalță în flacără sau nor...
Și, scumpă road-a Jertfei, să nu te lași înfrântă,
Căci Domnu-ți face cale, cu braț biruitor... !

Și marea se despică, de El îi dă poruncă –
Să poți să treci, în lături pe loc se face zid... !
Pe cei ce-s împotriva-I în valuri îi aruncă,
Iar apa Mării Roșii în moarte îi închid... !

Vezi tu câtă purtare de grijă și-ocrotire? –
Cu aripa Lui scumpă mereu te-a-nconjurat... !
Să știi că până astăzi doar sfânta Lui iubire
Te-a întărit prin lupte, să ieși neîntinat... !

Cinstește-L ca Părinte și laudă-L în toate,
Prin viața ta... căci asta înseamnă să-L iubești...
Și, dacă El Se-ntoarce în noaptea asta poate,
Tu vei putea atuncea în ochi să Îl privești... !

Și n-o să-ți pleci privirea, ci o s-o-ndrepți spre norii,
De după care-un Soare etern va răsări...
Și cei ce Îl iubiră atât, precum cocorii,
Spre Țara mângâierii atuncea s-or porni...

Și-n urmă tânguire și plâns pe-ntreg Pământul
S-or auzi... Și oameni la munți vor alerga,
Căci n-au crezut Iubirea din Jertfă și Cuvântul.
Și-atunci vor vrea să moară, dar, vai... Nu vor putea... !

Amin.