Trezire
Autor: Suflet Călător
Album: Lăcrămioare (1)
Categorie: Trezire si veghere
Trezește-te din somn acum,
Căci este vremea de pe urmă!
Veghează cum pășești pe drum,
Căci lupul vrea să intre-n turmă!

Stai mai aproape de Păstor,
Mai mult acum ca niciodată,
De voia Lui ascultător,
Și haina să-ți păstrezi curată!

Că-s timpuri grele de rămas
În ascultare, ‘n pocăință...
Mai e din noapte înc-un ceas,
Dar prin Hristos ai biruință!

Chiar într-o groapă, între lei,
De-ai sta și-ar vrea să te omoare,
Să nu te temi nicicând de ei,
Căci brațul Domnului e tare!

Și chiar într-un cuptor încins
De te-ar aduce încercarea,
Când flăcări aspre te-au cuprins,
În mâna Lui îți e salvarea!

Și în adâncul unei mări
De-ai zace-n pântece de pește,
Alungă orice întristări
Și înspre Tatăl tău privește!

Când crezi că totul s-a sfârșit,
Când oamenii ți-au dat sentința,
Să știi că ești de El iubit,
Și să nu-ți pierzi nicicând credința!

Oameni au fost și Daniel
Și tinerii și Iona-n mare,
Dar toți au biruit prin El
Când au trecut prin încercare!

Așa ca Iosif fii supus
Cuvântului, Dumnezeirii,
Și pune voia cea de sus
Asupra legii grele-a firii!

Și-atunci când a lui Potifar
Soție îți va-ntinde lațul,
Vei birui prin al Său har –
Hristos te-a ocroti cu brațul!

Dar fugi! Și nu privi ‘napoi!
Tu fugi! Că altfel n-ai scăpare!
În urma ta e doar gunoi,
Păcat și veșnică-ntristare...

Chiar dacă fi-vei aruncat
În temniță, fără dreptate,
Disprețuit și întristat,
E Tatăl tău de a ta parte!

Și într-o zi te va sui
Într-o Cetate minunată
Și, c-ai fost gat-a suferi,
El îți va da atunci răsplată...

C-ai suferit pentru Hristos
Și nu pe drept, pentru rușine,
Primi-vei cerul luminos,
Un loc cu pace și rubine...

Dar rabdă azi orice dispreț,
Orice durere și ispită,
Că-n ochii Domnului ai preț
Și ești făptura Sa iubită!

Să-l cauți pe Domnul ca Zacheu,
Să urci și-n dud să-L vezi mai bine!
Ce minunat ca Dumnezeu
Să se întoarcă și spre tine...

Și să vorbești oricând cu El,
În orice ceas din zi sau noapte...
Să poți să-L chemi ca Daniel,
Prin vorbe tari, în gând sau șoapte...

Și ceru-ntreg să îl deschizi
Și inima cu el odată,
Când ochii-n lacrimi ți-i închizi
Și-I simți prezența minunată...


Veghează aspru-n rugăciuni,
Ca dorul sfânt să nu mai piară...
De Domnul tău și prin furtuni
Ești ocrotit de-a morții gheară... !

Oiță, stai cu Domnul tău,
Rămâi în urma Lui, cuminte...
Căci El te apără de rău,
De-I mergi supus după cuvinte...

Veghează cum pășești pe drum,
Căci lupul vrea să intre-n turmă...
Trezește-te din somn acum,
Căci este vremea de pe urmă... !

Amin.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/276846/trezire