„Isus, ducându-Și crucea, a ajuns la locul, zis al „Căpățânii”, care în evreiește se cheamă „Golgota.” Acolo a fost răstignit…” (Ioan 19:17-18a)
Vă propun să refacem în memorie drumul Crucii din perspectiva jertfelor Vechiului Testament. Deși jertfele au fost practicate de când este omul în diferite forme și cu diferite scopuri (vezi jertfele lui Cain și Abel, jertfa lui Noe după potop), ele au fost ordonate și legiferate prin Moise, și aveau ca principal scop să producă ispășire (iertare) pentru cel care le aducea. (Leviticul 17:11)
În Israel, după rânduiala așezată de Moise la porunca lui Dumnezeu, erau două tipuri mari de jertfe; cele cu caracter special, și jertfele comune. Cele cu caracter special, care îi vizau exclusiv pe preoți, erau: arderea de tot zilnică, jertfele anuale, jertfele de învestire în slujbă, etc. Jertfele comune, la dispoziția poporului, erau de două feluri: jertfele obligatorii și jertfele facultative. Jertfele obligatorii erau cele pentru vină și iertare. Cele facultative erau: arderile de tot, jertfele de mâncare, jertfele de mulțumire.
Între diferitele tipuri de jertfe erau asemănări și deosebiri. DEOSEBIRI: Unele erau obligatorii, altele benevole. Unele jertfe se cerea să fie din animale, altele din cereale (alimente). Unele jertfe de animale trebuiau să fie de parte bărbătească, altele nu. La unele jertfe de mâncare era permis aluatul, la altele nu. Unele jertfe se împărțeau preoților, altele nu. Unele animale erau arse pe altar, altele afară din tabără. Etc. ASEMĂNĂRI: Toate jertfele erau mijloace oferite de Dumnezeu în har pentru ca omul păcătos să poată avea o relație cu Sfântul Dumnezeu. Fiecare cerea din partea omului seriozitate, maturitate și credință. Fiecare jertfă amintea ceva despe trecutul lor, despre privilegiul pe care-l au, despre menirea lor ca și națiune aleasă. Mai presus de orice, fiecare jertfă în anumite aspecte, anticipa sacrificiul Domnului Isus. Mântuitorul amintește la un moment dat: „Să nu credeți că am venit să stric Legea și Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.” (Matei 5:17) Lucrul acesta este evident pentru noi atunci când observăm asemănările dintre pregătirea și sacrificarea unei jertfe în Vechiul Testament în general, și mai ales a Mielului Pascal și a Jertfei anuale pentru vină, și cele mai importante etape parcurse de Fiul lui Dumnezeu din Ghetsimani până la îngroparea Sa.
Astfel, (1) Ghetsimani devine locul alegerii și al legării Jertfei. (Matei 26:47-50; Ioan 18:12) (2) Gabata devine locul cercetării Jertffei și al punerii mâinilor Marelui Preot. (Marcu 14:53-64; Ioan 11:47-53) (3) Golgota devine locul sacrificării și al stropirii cu sângele Jertfei. (Ioan 19:17-19; 31-43)
Golgota a devenit altarul pe care a curs sângele Mielului lui Dumnezeu, iar lemnul Crucii a devenit lemnul de pe altar unde a fost mistuit prin suferință trupul Fiului lui Dumnezeu. Toate au fost făcute după rânduiala Legii în așa fel ca lucrarea să fie acceptată înaintea justiției divine. (Romani 3:25-26)
Poate cea mai completă și măreață explicație a lucrării de mântuire făcută de Domnul la Calvar o avem în Epistola către Evrei, iată câteva cuvinte inspirate: „ Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare și mai desăvârșit, care nu era făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta; și a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însăți sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică. Căci dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințește și le aduce curățirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a dat pe Sine însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetele voastre de faptele moarte, ca să slujiți Dumnezeului cel viu! ... acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să șteargă păcatele prin jertfa Sa.” (Evrei 9:11-14,26) Iar rezultatul la cele amintite mai sus sună așa: „Astfel dar, fraților, fiincă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt, pe calea cea nouă și vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din lăuntru, adică trupul Său: și fiincă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem. . .” (Evrei 10:19-22a)
Spuneam la început că jertfele aveau proprietatea fundamentală de a-i înlesni omului păcătos apropierea de sfântul Dumnezeu. Sângele Domnului Isus vărsat la Golgota deschide un drum nou în relația omului cu Dumnezeu. Perdeau ruptă în momentul în care Fiul lui Dumnezeu își dă duhul, perdea care până atunci arăta că Dumnezeu este inaccesibil, arătă într-un mod cât se poate de vizibil că accesul în prezenta lui Dumnezeu este de acum posibilă prin Jertfa Domnului Isus. Prin urmare, Scriptura vorbind despre această posibilitate binecuvântată, ne încurajează să ne apropiem de Dumnezeu.