Psalmul 050 (II)
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Psalmilor
Categorie: Biblia
1. ⁷ Ascultă-Mi azi înștiințarea,
și-al Meu Cuvânt poporul Meu,
ascultă Israel, căci Eu sunt
Stăpânul, Dumnezeul tău.
R1: ⁸ Nu pentru jertfa ta te mustru,
căci ea-Mi stă-n față necurmat;
⁹ nu voi lua nici țapi nici tauri
din al tău staul lăudat.
2. ¹⁰ C-a Mele-s toate câte-n câmpuri
și-n munți și prin pădure sunt,
¹¹ cunosc ce păsări sunt pe munte
și-al Meu e tot ce-i pe pământ.
R2: ¹² De mi-ar fi foame nu ți-aș spune,
căci tot ce-i pe pământ e-al Meu.
¹³ Mănânc Eu oare țapi și tauri
și sânge crezi tu că beau Eu?
3. ¹⁴ Lui Dumnezeu adu-I ca jertfă
al mulțumirii dar curat,
și împlinește-ți juruința
făcută Celui Preaînalt.
R3: ¹⁵ În ziua de necaz Mă cheamă,
căci Eu deplin te-oi izbăvi
din greu Eu îți voi da scăpare,
iar Tu atunci mă vei slăvi.
4. ¹⁶ Dar celui rău îi zice Domnul:
ce tot înșiri tu-a Mele legi,
și spui de-a Mele legăminte,
când tu nu vrei să le-nțelegi?
R4: ¹⁷ Când tu urăști a Mea mustrare,
și-arunci-napoi Cuvântul Meu,
¹⁸ te-aduni cu hoții și curvarii
¹⁹ dai drumul gurii tot la rău.
5. Urzești cu limba vicleșuguri
²⁰ și stai mereu și clevetești,
de frații tăi de-aceeași mamă
cu tine, numai rău vorbești.
R5: ²¹ Acestea le-ai făcut... și totuși
Eu am tăcut și-am așteptat,
iar tu-ai crezut atunci că și Eu
cu tine M-am asemănat.
6. Dar nu... ci pentru toate-acestea
degrabă Eu te voi mustra,
fărădelegea ta întreagă
Eu o voi pune-n fața ta.
R6: ²² Luați deci seama toți cei care
pe Dumnezeu vreți să-L uitați,
să nu vă sfâșii, că de nimeni
nu veți putea să fiți scăpați.
C: /:²³ Acel ce-aduce mulțumire
ca jertfă, Mă va lăuda,
și-acela ce-și veghează calea
vedea-va mântuirea Mea! :/
I: Cântările Psalmilor, Psalmul 51:7-23
Autor text: Traian Dorz
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/276863/psalmul-050-ii