Voi, toți acei ce spuneți că Dumnezeu nu este,
Că viața-i o-ntâmplare și nu un sfânt mister,
Că Biblia e numai minciună sau poveste
Cu mări ce se despică și foc căzând din cer...

Că omu-i o jivină prin timp evoluată,
Purtat tot de instincte, dar rațional, deștept,
Și nu ființa scumpă de Dumnezeu creată
Cu gândul veșniciei adânc sădit în piept...

Ce țineți sus că totul se termină la groapă,
Când cade greu pământul și-nghite-n neguri tot,
Că putrezirea-n trupul fără suflare sapă
Făr’ a-i întoarce mersul și fără antidot...

O, câtă deznădejde, nesiguranță, teamă...
Cum v-a orbit vrăjmașul... Cum v-ați lăsat legați...
Dar Glasul Conștiinței neobosit vă cheamă
Să căutați Răspunsul, să nu vă înșelați... !

Viața este taină, minune, măreție,
Țesute cu iubire de-al Domnului Cuvânt,
Când El rosti cu slavă numai atât: ”Să fie!” –
Cuvântul Lui nu cade vreodată la pământ... !

Și omul nu-i jivină - doar poftă și doar fire -
Ci-ncununarea scumpă a Operei întregi... !
Căci în adâncu-i arde nestinsă o Tânjire
După Hristos, pe care nu poți s-o înțelegi...

Și nu-i sfârșitu-a toate când inima se-oprește,
Lumina din privire când piere-ncet - Nu-n veci!
Căci dincolo-i Lumina mai cald ce strălucește
Și-adevărata Viață în care poți să treci... !

Voi, toți acei ce spuneți că Dumnezeu e umbră,
Iluzie în care atâți s-au încrezut...
La poarta voastră bate o veșnicie sumbră,
În care nu-i iubire și totul e pierdut...

Voi ați primit odată din ceruri o Scrisoare,
Epistola Iubirii, prin vremi cea mai de preț –
Este Cuvântul veșnic ce strigă: ”Împăcare!"
Prin Darul mântuirii popoarelor măreț... !

În Numele Salvării – ISUS HRISTOS – e Viață... !
Acela ce nu crede și judecat a fost –
Așa spune Cuvântul... ! Vă spun și eu în față
Că necredința voastră nu are niciun rost... !


În Numele Iubirii, primiți în El Iertarea
Și părăsiți chiar astăzi statutul de ”ateu”... !
Cât va durea în ziua aceea remușcarea,
De prea târziu veți spune: ”EXISTĂ DUMNEZEU!"

Amin.