Citim despre Isus cel Bun c-odată,
Acolo, la intrarea într-un sat,
Cu fața de leproși, desfigurată,
Era de zece inși întâmpinat...

Și au rămas de Dânsul mai departe,
Precum stăteau de toți de obicei,
Căci lepra este-o boală ce se-mparte...
Și cei din jur fugeau... Fugeau de ei.

Și au strigat atunci spre-Nvățătorul,
Cu chipul rugător și disperat –
Știau că doar la El e ajutorul...
Și-au pus nădejdea-n El cu-adevărat!

”Ai milă!” Și Privirea îi străpunse
Până-n străfund de suflet omenesc –
Ce inimi ar putea rămâne-ascunse
De ochii Împăratului ceresc... ?

Vedea așa de clar orice durere
Din sufletul de-asemenea lepros...
Și, dup-o clipă sfântă de tăcere,
Le-a poruncit c-un glas așa duios...

”Duce-ți-vă la preoți să vă vadă!”
Și vindecați au fost când ei s-au dus,
Iar carnea încetase să mai cadă –
El e Stăpân... ! Chiar lepra s-a suspus... !

Și unul dintre ei când se privise
S-a-ntors la Cel ce-n urmă a rămas...
Pe Dumnezeu din ceruri Îl slăvise
Cu bucurie și putere-n glas... !

Pe ulița în praf învăluită,
La sfintele-I picioare a căzut
Samariteanul... Și, ca mulțumită,
Cuvinte să-I închine-a început.

Atunci Stăpânu-a spus: ”Dar n-au fost oare
Toți zece curățiți de lepra lor?
Doar un străin, atins de vindecare,
S-a-ntors la Dumnezeu mulțumitor?”

”Tu scoală-te”, i-a zis apoi,” și pleacă...
Chiar azi credința ta te-a mântuit!”
Și l-a lăsat în drumul lui să treacă
Uimit și vindecat și fericit...


Și noi am fost ca ei odinioară
Și moartea așteptam înspăimântați,
Însă Hristos S-a coborât să moară,
Să fim, crezând în Jertfă, vindecați... !

Noi în păcat am fost pierduți odată –
Păcatu-i lepra sufletului nost’! –
Dar ca Hristos un Medic niciodată
Nu va mai fi, nu este și n-a fost... !

Și astăzi ne mirăm de-acea minune,
De vindecarea sfântă ce-o primim...
”Dar unde-s ceilalți nouă?” Domnul spune –
Nu numai unul! Toți să-I mulțumim... !

Amin.