David și Goliat
Autor: Suflet Călător
Album: Inimă de Copilaș
Categorie: Copii
Pân’ acum ai biruit,
Tu, ostașule viteaz,
Prin Acel ce te-a-ntărit... !
Șterge-ți lacrima pe-obraz...

Și fii tare înc-un pic –
Căci un pic mai e, nu mult...
Nu contează că ești mic,
În al luptelor tumult...

Căci și David a luptat
Cu-al Filistiei uriaș...
Înapoi el nu a dat –
Cum să fii cu Domnul laș... ?

Și acel ce dă ’napoi
Nu I-e Domnului plăcut...
Când El luptă pentru noi,
Goliat nu-i de temut... !

Cât a fost descurajat
De-al lui frate... – chiar de el... ! –
Că e rău și îngâmfat...
Că așa e al lui fel...

Chiar și Saul a-ncercat –
”Tu ești doar un copilaș...
Filisteanul Goliat
Un războinic uriaș!”

”Domnul, ce m-a izbăvit
Și de urs, dar și de leu,
E cu mine negreșit! -
Luptă El, nu singur eu!”

”Du-te-atuncea fără teamă!
Te-nsoțească El, cum spui!”
I-a dat coiful de aramă,
Platoșa, hainele lui,
Sabia... Dar armătura
Pe flăcău îl deranja.

Le-a dat jos – spune Scriptura –
Și se duse fără ea
Ca să caute pietricele,
Cu toiagul, pân’ la râu...
Și o parte dintre ele
Puse-n traista de la brâu...
Altele în buzunarul
Cel la haina lui cusut...

Și pornise pe altarul
Vieților ce s-au pierdut,
Cu o praștie în mână
Și cinci pietricele – atât!
Unii îl priveau cu milă...
Alții se uitau urât.

Goliat, când îl zărise,
De el râse copios –
Pletele-i erau deschise...
Chipul de copil frumos...

”Ca la câini vii, cu toiege?” -
Spuse el către băiat.
Glasul începu să-și drege...
Și s-a pus pe blestemat.

”Vino, dar, și carnea ta
Dau la păsări și la fiare!” -
Filisteanul glăsuia
Spre evreu cu îngâmfare.

David zise: ”Tu vii, deci,
Cu-armele de-aici din lume...
Dar eu vin n-Acel ce-n veci
E al Domnului sfânt Nume... !

Toți vor știi că Dumnezeu
Nu prin arme mântuiește... !
Pentru El nimic nu-i greu –
El prin toate biruiește!"

Filisteanul ’nainta
Spre copil să-l nimicească,
Când acesta-și pregătea
Pietricica să-l lovească.

Ea prin aer a zburat,
Ca purtată de-o putere,
Și în frunte i-a intrat
La războinic... Și-n cădere,
Toți vedeau cât e de slab –
Ce e omu-n astă lume?
Și poporul sfânt degrab’
A mărit cerescul Nume.

Căci în Numele cel sfânt,
Care n-are-asemănare,
Uriașu-i la pământ,
Fără cap, fără suflare... !



Azi vin uriași și-n viața ta,
Mai mari ca Goliat odată...
Furia lor e-atât de grea...
Și toți se năpustesc deodată –
Ispite, frici, îngrijorări
(Se-nalț-așa impunătoare... ) –
Și toți aruncă-n tin’ ocări:
”Hai, vină! Carnea-ți dau la fiare!

Hai, vină! Praf te fac acum!
Cum îndrăznești cu mâna goală
Să vii pe-al confruntării drum?
Cum vii așa fără sfială?”

Dar tu să ai în buzunar,
Din Râul Vieții, pietricele –
Al lacrimilor rugii har –
Căci poți să biruiești cu ele... !

E-așa de simplu... Doar o scoți
Și-i dai la uriaș în frunte -
Așa să biruiești tu poți,
Oricâți apar să te confrunte... !


Tu poți, dar totul în Hristos... !
Nu despărțit de El vreodată...
Cu El, uriașii stau pe jos,
Dar fără Dânsul, niciodată... !

Amin.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/278071/david-si-goliat