Tu nu uita
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 11
Categorie: Diverse
1. Tu nu uita că trupul tău
e rânduit să fie
/: un templu pentru Dumnezeu :/
/: și-o jertfă sfântă, vie! :/

2. Păstrează-l pururea curat
de orice-ntinăciune,
/: și să-l ridici neîncetat :/
/: spre cer, prin rugăciune! :/

3. Prin adevăr să-l stăpânești
în orice-mprejurare,
/: și-n rânduirile cerești :/
/: să-l ții în ascultare! :/

4. Tu nu uita că trupul tău,
în lumea pământească,
/: e-un templu-n care Dumnezeu :/
/: deplin să se mărească! :/

I: Cântările Harului, volumul 11, cântarea 99.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/278258/tu-nu-uita