1. Topeşte-mi negura ce mă-nconjoară,
şi norii-ntunecoşi din firea mea,
/: să poat-a mea lumină, în afară, :/
să strălucească-n frumusețe grea!
/: O, Doamne, :/
să se topească în lumina Ta!

2. Şi-n unica şi veşnica-Ți lumină
să strălucesc, aşa cum Tu m-ai pus,
/: să-Ți fiu o mărturie tot mai plină :/
cu nici o umbră şi cu neapus!
/: O, Doamne, :/
să fiu ca Tine-aşa cum Tu mi-ai spus!

3. Aştept zâmbirea Dimineții albe
în prospețimea-i fără de sfârşit,
/: când sori eterni, necunoscuți, în salbe :/
vor însoți pe-ai Tăi, Isus iubit!
/: O, Doamne, :/
Îți mulțumesc că şi eu sunt primit!

I: Cântările Harului, volumul 11, cântarea 179