1. ¹ Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog spre El,
² îmi vărs necazul înainte-I și-I spun tot greul de-orice fel!
³ Când e mâhnit în mine duhul Tu, Doamne-mi știi cărarea mea,
pe calea mea pe care umblu, ei mi-au întins o cursă rea.

2. ⁴ Aruncă-Ți ochii Tăi spre dreapta și vezi cât sunt necunoscut,
azi parcă nu mai am scăpare, sunt părăsit, uitat, căzut...
⁵ Spre Tine, Doamne, strig căci Tu ești scăparea sufletului frânt,
și partea mea de moștenire pe-al celor vii și-aleși pământ.

3. ⁶ La al meu strigăt ia aminte, căci sunt nenorocit de tot,
de cei ce m-asupresc mă scapă, căci sunt mai tari, iar eu nu pot!
⁷ Din temniți sufletul meu scapă-l și Numele-Ți voi lăuda,
când îmi vei face bine, Doamne, cei drepți mă vor înconjura!

I: Cântările Psalmilor, Psalmul 142
Autor text: Traian Dorz