Valea oaselor
Autor: Emanuel Hasan
Album: B.
Categorie: Zidire spirituala
Dumnezeu are putere și în cer și pe pământ,
Se-mplinește tot ce spune Domnul prin al Său Cuvânt!
Însă oare ce e omul față de-al său Creator?
Doar un lut care adesea prelucrat e în cuptor!
Și dacă din cer, Olarul, vrea să intri-n prelucrare
Tu nu poți să Îi schimbi planul chiar de plângi și-adânc te doare!
Este greu să ai răbdare când ești lut în mâna Sa,
Este greu să crezi că Domnul te va mai restaura!
Însă El și azi răspunde din înalt la rugăciuni
Și ca și-n trecut mai poate și azi să facă minuni!
Cum și-n Templu se atinse de cel cu mâna uscată
Sau de orbul ce lumina n-o văzuse niciodată!
Tot El îl chemă pe Lazăr dintre cei morți, din mormânt,
Căci El e Izvorul Vieții, iar al Său Cuvânt e sfânt!
Să nu uiți că pentru Domnul nu există-un prea târziu:
El e Cel ce leagă oase chiar uscate în pustiu!
Poate face să le crească iarăși carne și tendoane,
Să le-acopere cu piele și-apoi să le dea suflare!
Și dintr-o vale cu oase, Domnul, cu al Său braț tare,
Poate-aduce la viață o oștire foarte mare!
Da, asemenea lucrează dacă-n El avem credință,
Nu-i nimic cu neputință, la El toate-s cu putință!
Care-i valea ta cu oase? Lipsurile? Boala ta?
Crezi că El din groapa morții nu te poate ridica? ?
Nu te teme, crede numai!
Dumnezeu chiar totul poate!
El calcă peste bariere, peste boli și peste moarte!
Căci acesta e mesajul prin profetul Ezechiel:
Să nu fim fără speranță ci să ne-ncredem în El!
Umple-te deci de nădejde din Duhul lui Dumnezeu
Ca să știi că pentru Domnul chiar nimic nu e prea greu!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/278525/valea-oaselor