Oricât eu mă străduiesc
Autor: Gavril Florea
Album: Gânduri de la Dumnezeu vol 1
Categorie: Diverse
Oricât eu mă străduiesc
În faţa Ta să nu greşesc,
Eu mereu Te dezamăgesc,
Cuvântul Tău nu-l împlinesc.
Iartă-mă, Tată al meu,
Îţi greşesc tot mereu.
Curat să stau e greu,
Milă Îţi cer, Dumnezeu.
Când mă mărturisesc,
Scuze eu îmi găsesc.
Ba firea e păcătoasă,
Ba ispita nu mă lasă.
Ce uşor eu să mă scuz,
Nici nu mă mai acuz.
Zic că e cu neputinţă,
Că aşa e a mea fiinţă.
Astăzi vin să-mi cer iertare,
Dar rău fac în continuare,
În primul val mă înec,
Din păcat eu nu mai plec.
Zic „Și Petru s-a lepădat”,
Aşa scuz al meu păcat.
Uit că el doar a picat,
Dar sincer s-a ridicat.
Isus, îmi este ruşine,
Astăzi eu strig la Tine.
Vreau un duh de pocăinţă,
Asta e a mea dorinţă.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/278541/oricat-eu-ma-straduiesc