Noi suntem mădulare unii altora
Autor: Puiu Chibici
Album: fara album
Categorie: Diverse
Noi suntem mădulare unii altora
Un singur trup formăm toți în Hristos
Parte suntem din ceata acelora
Ce-și dau întâietate, nu caută-al lor folos

Noi suntem fiii Aceluiași Părinte
Suntem o inimă, un Duh și-un gând
Privirea noastră-i numai înainte
Și pentru-a Sa lucrare, gata suntem oricând

Avem aicea felurite daruri
Primite de la Marele-Împărat
După măsura noastră de credință
Și după Harul care ne-a fost dat

Noi am ales ca să trăim ca sfinții
Și-n lume o lumină vrem să fim
Ne-am prefăcut prin înnoirea minții
Chipului veacului, să nu ne potrivim

Noi nu umblăm după lucruri înalte
Ci în smerenie, căci e mai bine jos
Căutând Împărăția-ntâi, căci celelalte
Ni le va da din plin, aici Hristos

Noi nu ne răzbunăm căci răzbunarea
Nu e a noastră, ci a Lui Dumnezeu
Iar când cel rău ne-aduce tulburarea
Nu blestemăm, ci binecuvântăm mereu

Noi vrem să biruim răul prin bine
Apă și pâine să-i dăm la vrăjmaș
Căci răsplătirea de la Domnul vine
Și-așa-i stă bine unui bun slujbaș
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/278591/noi-suntem-madulare-unii-altora