Isuse, Plinul meu
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Harului - Volumul 11
Categorie: Diverse
1. Isuse, Plinul meu de azi,
de mâine şi din veşnicii,
mă-nchin cu lacrimi pe obraz,
şi-adânc Te chem să vii, să vii!
R: Te chem, Te chem să vii,
deşi, Isus, Tu nu-ntârzii,
/: dar eu Te chem, Te chem să vii! :/
2. Mi-e duhul pururi îndreptat
spre Răsăritul cel de Sus,
şi-aştept cu doru-nflăcărat
să vii aşa cum Tu ai spus!
3. Credinţa şi iubirea-mi sunt
străjeri pe turn, mai veghetori,
şi-aştept al trâmbiţei cuvânt,
când Tu vei reveni pe nori!
4. Isuse, Dorul meu aprins,
Lumina sfintei bucurii,
fă-mi duhu-n dragoste ne-nvins,
ca să Te-aştept cu foc, să vii!
I: Cântările Harului, volumul 11, cântarea 34.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/cantece/278604/isuse-plinul-meu