Pilda lui Cristos, sau reguli de conduită creștină.

                                   Efeseni 5:1-9

            „Urmați dar pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți.

            Trăiți în dragoste, după cum și Cristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu.

           Curvia sau orice altfel de necurăție, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinți.

            Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase, ci mai degrabă cuvinte de mulțumire.

            Căci știți bine că nici un curvar, nici un stricat, nici un lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu.

            Nimeni să nu vă înșele cu vorbe deșarte, căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.

            Să nu vă întovărășiți de loc cu ei.

            Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul.

            Umblați deci ca niște copii ai luminii.

            Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și adevăr.”

         Dacă aruncăm o privire în Psalmul 15, vom observa faptul că lui David, omul după inima lui Dumnezeu, i s-a arătat câte ceva din splendorile Împărăției cerești a lui Dumnezeu; și când a văzut ce minunății sunt acolo sus și când a văzut că în preajma sfințeniei lui Dumnezeu, nu poate ajunge oricine și oricum și-a zis în inima lui, punându-și întrebarea:

           „Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? Cine poate să intre în prezența sfințeniei Tale, ca să trăiască?”

            În viața aceasta întâlnim atâtea piedici, obstacole și lupte fel de fel din exterior dar și din lăuntrul nostru și înaintarea în credință este grea.

            Întrebarea este corectă: „Cine Doamne, ar putea străbate pustia acestei lumi, ca să ajungă să locuiască lângă Tine?”

            Și cu liniuță de dialog, Domnul Dumnezeu îi răspunde: „Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu și spune adevărul din inimă.” Acela va vedea fața lui Dumnezeu!

        Dar Dumnezeu nu se oprește la aceste cuvinte, ci spune în continuare, arătând „normele” de viețuire în credință, pentru oricine vrea să ajungă cerul.

         Pentru că intrarea în cer, este condiționată de umblarea și trăirea în credință, pe pământ.

            În virtutea dorinței de a ajunge cerul, astăzi ne oprim în fața Cuvântului sfânt ca să ne aducem aminte câteva reguli de conduită creștină, urmând pilda lui Cristos, după cuvântul pe care ni l-a lăsat scris apostolul Pavel.

           Pentru că modelul și etalonul umblării credinciosului pe pământul acesta viciat, constă în revelația lui Dumnezeu și a caracterului Său în Fiul preaiubit, Domnul nostru Isus Hristos.

         De aceea, Cuvântul Domnului pentru Biserica din Efes și nu numai, este chiar din primul verset al acestui capitol o poruncă pe care, nici un credincios, cât timp va fi Biserica pe pământ, nu are voie să o calce: „Urmați dar pilda (exemplul), lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți.”

            S-ar putea să ni se pară ciudat faptul, că ni se dă porunca aceasta și ni se cere, ca să urmăm pilda lui Dumnezeu, pe care nu L-am văzut niciodată.

         Dar cuvintele Domnului Isus ne dau răspunsul și lămuresc această problemă și anume:

            Dacă odinioară erați întuneric (nu în întuneric, ci voi înșivă erați întuneric) și puteați să faceți orice: puteați să vă purtați conduși de firea pământească, păcătoasă, fără să fiți băgați de seamă de cele mai multe ori; de acum fiindcă ați fost scoși și luminați de lumina lui Cristos, sunteți priveliște pentru lume și nu mai puteți face ce voiți, ci trebuie (este poruncă), să urmați pilda lui Cristos.

        Așa cum a umblat El pe pământ așa trebuie să umblăm și noi. Lucrul acesta nu înseamnă că așa ajungem la mântuire, ci înseamnă că mântuiți fiind prin jertfa lui Cristos, adică luminați de lumina lui Cristos, (noi nu avem lumină proprie, ci prin purtarea noastră, reflectăm lumina lui Cristos) noi, credincioși adevărați, trebuie să arătăm lumii, să reflectăm: exemplul Domnului Isus de umblare, de vorbire și de trăire în adevăr.

            Aceasta este așteptarea lui Dumnezeu Tatăl, de la copii Săi preaiubiți, și anume: să urmeze exemplul de trăire, de gândire, de umblare și vorbire al Fiului Său, Domnul Isus Cristos.

            Ioan scrie în prima sa Epistolă 2:6 „Cine zice că rămâne în El (Isus), trebuie (este o poruncă), să trăiască și el, așa cum a trăit Isus.”

          M-am uitat în unele comentarii pe text, și am văzut că mulți comentatori spun că trebuie să-L imităm pe Cristos în tot ce a făcut, lucru ce mie personal nu-mi place pentru că, imitațiile nu întotdeauna sunt conforme cu originalul.

          Dar, urmând pilda lui Cristos și nu imitând, trăind așa cum a trăit El, umblând așa cum a umblat El, iubind așa cum a iubit El, vorbind așa cum a vorbit El, vom deveni creștini adevărați, originali (nu imitații), plăcuți și preaiubiți lui Dumnezeu, așa cum spune primul verset.

            Versetul 8 spune: „Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul.”

            Cu atât mai mult, acum când suntem salvați, scoși din întunericul păcatului, așa cum spune apostolul Petru în prima epistolă 1:14-15: „Ca niște copii ai ascultării, nu vă potriviți poftelor pe care le aveați altădată, când erați în neștiință (întuneric). Ci, după cum Cel ce va chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră”.

            Efes, tradus din ebraică înseamnă „zero”, 2:12. Când erați întuneric, erați morți față de Dumnezeu, zero din punct de vedere spiritual. Iar cuvântul Efeseni, tradus din Greaca veche de data aceasta însemnă: „cea prețuită”, sau „cea dorită”, sau Domnul Dumnezeu spune Bisericii din Efes: „Biserica pe care mi o doresc”, trebuie să fie: curată, sfântă, adevărată, urmașă a lui Cristos.

         Biserica dorită de către Dumnezeu tatăl, a fost fundamentată și creată de către Domnul Isus, ca să fie purtătoarea de lumină în întunericul lumii. Și-a dorit Domnul Dumnezeu să aibă pe pământ, urmași care să mențină aprinsă lumina cerească (adevărul Scripturii), până la sfârșitul veacului.

            Nu Și-a dorit niciodată Domnul o Biserică ascunsă în catacombe, sau ca o lumină pusă sub obroc, ne văzută, ne știută, sau ca o lumânare abia pâlpâind, suflată de vânt încoace și încolo, ci Și-a dorit o Biserică plină de viață, o Biserică plină de Duh Sfânt, ca o lumină așezată pe înălțimi, ca să fie văzută de lumea întreagă și chiar de îngeri.

            (Nu întâmplător, tot prin apostolul Pavel, cuvântul poruncește ca femeile să se roage cu capul acoperit din pricina îngerilor, înaintea cărora sunt priveliște.)

            Domnul Isus își prețuiește Biserica, de aceea El Însuși este în mijlocul ei ca să o învețe, să o conducă, să o hrănească și să o pregătească pentru cer.

            De fapt pentru ce ne străduim noi să urmăm pilda lui Cristos? Desigur, pentru cer!

            „Cine va locui pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu?”

            Cel ce face voia lui Dumnezeu. Și voia lui Dumnezeu este ca noi să urmăm pilda lui Cristos.

            Efesul era în vremea apostolului Pavel, un mare centru comercial în zona Asiei mici, (Turcia de astăzi), și de asemenea era un important centru Cultural păgân (eu i-aș spune centrul incultural și păgân)unde erau cel puțin patrusprezece Temple idolatre, în care Efesenii, împreună cu cei care veneau din alte părți ca să facă comerț se puteau închina fiecare după „gustul” lui. Fiecare avea zeul lui și nimeni nu ducea lipsă de dumnezeii înaintea cărora erau obligați să se închine.

            Spre exemplu comerțul sau schimbul de mărfuri se făcea în marea piață numită Agora și oricine voia să vândă sau să cumpere ceva, trebuia să intre pe porțile Agorei, dar numai după ce lua cu două degete din tămâia care se găsea într-un vas anume, un bob și să o arunce în focul care ardea necurmat în fața zeității respective.

            În felul acesta sau prin închinarea aceasta își „plătea”, cu ghilimele de rigoare, biletul de intrare în piață și dreptul de a face negoț.

           În contextul acesta, Pavel le scrie Efesenilor în versetul 8: „Odinioară erați întuneric…” Nu știați că practica aceasta era urâciune înaintea lui Dumnezeu, pentru că întregul norod era întuneric și voi trăiați în întuneric.

        Dar acum, luminați fiind, salvați din întuneric, scoși la Lumină, trebuie să urmați Lumina, adică pilda lui Cristos.

            Lucrul acesta ne aduce cu picioarele pe pământ, ca să înțelegem Scripturile în care Domnul Dumnezeu ne arată că la fel se va întâmpla în vremea sfârșitului și se apropie vremea aceea, când nimeni nu va vinde, sau cumpăra, nimeni nu va mânca, sau va bea, fără să aibă pecetea lui Antihrist.

          Nu întâmplător Domnul Dumnezeu, ne poruncește să nu ne închinăm nici unei făpturi, ci să urmăm pilda lui Cristos, pentru că în felul acesta vom putea intra în Marea Cetate, unde vom locui pe vecie împreună cu toți sfinții.

         Am văzut până aici, că Domnul Dumnezeu ne cere, ca o poruncă, să umblăm pe pământul acesta viciat, dar nu oricum, ci urmând pilda lui Cristos.

            Cum a umblat El, așa trebuie să umblăm și noi. (Blânzi și smeriți cu inima, reflectând Lumina în întuneric).

           În versetul 2 este porunca umblării în dragoste, ca o practică a trăirii pildei lui Cristos.

            Pentru că etalonul dragostei, în care trebuie să umblăm, este Însuși Domnul Isus. „Trăiți în dragoste, după cum și Cristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu.”

            Fără dragoste, este cu neputință să urmăm pilda Domnului Isus.

            Poți să cânți ca o privighetoare, pot să predic ca nimeni altul, dacă nu am și dacă nu ai dragoste, nu poți să calci pe urmele Domnului Isus. Suflete drag, nu te înșela singur.

            În versetul 3 apostolul, schimbă deodată subiectul.

            El nu mai vorbește despre ce să faci și cum să umbli pe caela Domnului, ci spune ce nu trebuie să faci, pentru a fi urmaș al lui Dumnezeu ca un copil preaiubit și ne atenționează cu privire la orice fel de necurăție și păcat.

          „Curvia sau orice altfel de necurăție, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinți.”

            În realitate sfinții din Efes, înainte de întoarcerea lor la Dumnezeu, au aparținut unui popor păgân, care trăia în întuneric și se închinau la idoli și la tot felul de zeități.

            Ei au practicat tot felul de necurății și păcate, și aveau nevoie să fie atenționați, ca nu cumva prin ne veghere, să se reîntoarcă la vechile obiceiuri.

            Dar Cuvântul lui Dumnezeu este valabil și astăzi și ne avertizează și pe noi, ca să nu ne întoarcem în lumea din care, prin har, Domnul ne-a scos la lumină.

            În versetul 4 Cuvântul Domnului, îi avertizează pe cei ce vor să fie „spirituali”, rostind tot felul de povești, de glume și cuvinte ușoare ca să distreze audiența, pentru că lucrurile acestea nu sunt pe placul lui Dumnezeu.

            Iacov scrie în 1:19 „…Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie…”

          Mi-am adus aminte că în urmă cu vreo douăzeci de ani, Domnul Dumnezeu, a îngăduit să fiu „lovit”, foarte tare de frații cu care „mâncam” din același „blid”. Pe scurt: Am întrebat pe Domnul: de ce? Unde am greșit, pentru că nu înțelegeam. După ce m-a trecut printr-o „școală” cu durata de doi ani, Domnul mi-a spus că m-a vrut serios în lucrare. Și de atunci încerc să fiu așa cum mi-a cerut Domnul, chiar dacă nu sunt pe placul multor „frați”, dar caut să-I fiu plăcut Domnului.

         Înțeleptul Solomon spune în Proverbe 12:18: „Cine vorbește cu ușurătate este asemenea străpungerilor unei săbii, dar limba înțeleptului aduce vindecare”.

            Așa Își dorește Domnul Dumnezeu să fie Biserica pe pământ: sănătoasă spiritual, frumoasă, adevărată, (nu imitație de biserică), curată, sfântă. Și cum va ajunge așa, dacă nu urmând pilda lui Cristos?

            În versetul 5 apostolul ne aduce aminte nouă credincioșilor de faptul, că ceea ce ne scrie el aici, nu este ceva nou, ci este de fapt ceea ce Domnul Isus învăța ucenicii prin trăirea Sa și prin umblarea Sa în adevăr pe pământ.

          „Căci știți bine(ce să știm? De unde am putea să știm? De la Însuși Domnul Isus Cristos, care ne „luminează”. „ Știți bine că nici un curvar, nici un stricat, nici un lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu.”

         În versetele 6-7 apostolul ne atrage atenția că, dacă cineva respinge oferta lui Dumnezeu pentru salvare și nu urmează calea lui Cristos, preferă să stăruie în acele necurății și păcate din trecut, el nu are parte la moștenirea veșnică.

            Dumnezeu dorește ca aceste virtuți morale, frumoase, plăcute inimii Lui și care sunt în El Însuși, să fie văzute de oricine în lume, ca o Evanghelie deschisă în viața noastră.

          Aceste principii divine, sunt în concordanță cu viața nouă, pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu Tatăl, în Cristos Isus, Fiul.

            Dumnezeu să ne ajute să trăim o viață curată.