Ușa s-a deschis, au intrat doi indivizi și au început să comande:
— De la masă, nimeni nu se ridică, fiecare își pune mâinile pe masă!
Eu de frică am intrat sub masă, iar el a strigat:
— Încotro te-ai târât cățelule? Ia ieși înapoi!
A scos o hârtie și a început să citească mult timp, fără să înțeleg prea multe doar că noi am furat pâinea. Mă gândeam: „Pâinea noi nu am furat-o, noi am mâncat-o cu supă.” Tata a răspuns:
— Eu nimic străin nu am luat doar ceea ce a fost dat pentru ziua de lucru.
Unul din ei ținea în mână o bucată de metal, probabil cu ea era mai ușor de a scoate grâul de la țărani.
— Faceți o căutare în hambar, pivniță și pod. Cerealele și făina să le luați! Ție îți poruncesc să taci, niciun cuvânt să n-aud iar mâinile țineți-le pe masă!
Eu credeam că au venit la noi hoții ca la vecina după vacă. Numai că mama și tata tăceau, iar vecina a țipat. Iar dacă eu voi țipa, atunci ei mă vor lovi în cap ca pe vecină. Mai bine tac.
Căruțele au plecat. Tata a ieșit afară să se uite, s-a plimbat în jurul casei. Iar mama mea cum stătea la masă, așa a și rămas. Tata s-a întors și a zis încet:
— Au luat totul: cerealele, vaca, juncana, puțin a mai rămas din cartofi, dar nu ne vor ajunge până la primăvară.
Atunci mama n-a mai putut rezista și a început să bocească. Apoi și eu cu sora mea Olea, după care și ceilalți doi mai mici.
— Cu lacrimi durerea n-o vei astupa, trebuie să ne întărim și cumva vom trece și peste asta, cu ajutorul lui Dumnezeu. Se spune: „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat.” Iar eu m-am gândit: „Dumnezeu într-adevăr a dat, dar iată oamenii au luat.”
După două săptămâni, au venit din nou acei doi. Și, tot în timpul prânzului. Mama așeza masa.
— Mai ai încă datorii, de ce nu ne-ai dat totul?
— Eu nu am dat nimic, voi singuri ați luat.
— Caută peste tot, verifică oalele din cuptor!
— S-au găsit aici ca jumătate de kg de grâu și mămăligă fiartă în oală!
— Grâul ia-l, iar mămăliga arunc-o!
S-a apropiat de masă:
— Bunurile statului le mâncați?