Primavara din suflet
Autor: George Cornici
Album: fara album
Categorie: Diverse
PRIMĂVARA DIN SUFLET

E-n inimă, tot timpul, primăvară
Când ea e locuită de Hristos
Iubirea Lui adâncă e-o comoară,
Povata Lui e de-un real folos.

Atunci fiinta-ntreagă e cuprinsă
De adierea Duhului preasfânt
Si-un simt din zarea necuprinsă
Ne conectează cu vesnicul Cuvânt,

Atunci în noi pătrunde raza
Ce ne-ncălzeste si ne tine puri
Nicicând nu ne-nfăsoară groaza
Nici nu ne-afectează vorba celor duri.

E primăvară-n sufletul în care
E loc pentru iubire si cântări
Acolo s-a produs o transformare
Ce a născut atâtea binecuvântări...

Iar umbrele tristetii care-odată
Ne chinuiau si ne dădeau cosmar
Au dispărut – fiinta-i inundată
Cu unde line din divinul Har.

E-acum senin în fiintele predate,
E primăvară si asa va fi mereu
Acele stări de gheată, toate...toate
Au fost topite de bunul Dumnezeu.

15 Aprilie, 2008














Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/27934/primavara-din-suflet