De ce te temi?
Autor: Danielescu Alina Camelia
Album: Picături de apă vie
Categorie: Incurajare
De ce te temi copilul meu
Căci îți voi sta aproape,
Eu ți-am promis: voi fi mereu
În fața ta în noapte.
Voi sta cu tine-n orice zi
Ți-oi netezi cărarea
Pe drum te voi călăuzi,
Și-ți voi păzi umblarea.
Prin ape de vei naviga
În marea-nvolburată,
Pe Nume de mă vei striga
Eu am să vin îndată.
Prin foc dacă vei merge,
Prin flacăra fierbinte
Cu Mâna Mea-l voi stinge
Și îți voi sta 'nainte.
Să nu îți fie frică
Chiar Eu te voi păzi
Așează-te pe Stâncă
Eu nu te-oi părăsi.
Ascultă doar Cuvântul Meu
Și fă doar voia Mea
Căci voi lupta în locul tău
Când lupta va fi grea.
Atunci cu toții vor vedea
Că ești copilul Meu
Și toți Mi se vor închina
Că Eu Sunt Dumnezeu!
Amin!
23.01. 2022
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/279555/de-ce-te-temi