O CLIPA MAI DEVREME


Se răsfrânge lumina cu raze tot mai dese,
Şi apar din ascunzişuri coloşi nevăzuţi,
Pitiţi sub întunericul, ce ţesătură oarbă ţese,
Să nu vadă ieşirea, cei sub păcat căzuţi.

Când duhuri negre vor să-ţi curme viaţa,
Luceafărul răsare în inimă cu sfântă duioşie
Şi suferinţile amare definitiv îngheaţă,
În marea uitării, de unde n-au să mai vie.

Lumina risipeşte negrele tenebre sumbre,
Scoate omul din bezna hăului necunoştinţei.
Îi arată răsăritul şi trece printre umbre,
În adâncul inimii vibrând coarda căinţei.

Desfăşoară lumina boreală, Răsăritul...
Şi arată drumul omului, ca steaua polară,
În noapte vaselor călătoare. El Slăvitul!
Călăuzeşte omul cu lumina Sfântă şi clară.

Ici şi colo sclipeşte câte o luminiţă mai tare,
Ca torţele în condri, în noaptea căutărilor.
Sunt candele aprinse în inimi de fecioare,
Ne-întinate de iadul aprins al plăcerilor.

Ele, aşteaptă răsăritul, cu norul Slavei,
Luceafărul dimineţii, ducând a Sa Mireasă.
Candelele luminează calea pocăinţei,
Umplute cu ulei, din neprihănire aleasă.

În ochii plini de lacrimi, adânc sclipeşte dorul,
După Luceafărul strălucitor de dimineaţă.
Şi inima tânjeşte, să vină Isus, Salvatorul.
Să-şi ia cum a promis, poporul din astă viaţă.

Luceafărul iubirii, Luceafărul veşniciei,
Să dezlege cât mai iute, legăturile robiei,
Dorul stoarce lacrimi şi adesea suspine.
Pentru dragii noştrii, mai curg lacrimi de rubine,

Ne arde jarul grabnic, ca ei, la Isus să vină.
Şi o clipă mai devreme aş vrea, ca să revină.
Să pătrundă-n inimi calde, imnul bucuriei,
Să zburăm spre mântuire ca nişte porumbei.

Lumina boreală răsfrânge raza de Soare.
Şi arată drumul omului, ca steaua polară,
Ce conduce-n noapte toate vasele călătoare.
Călăuzeşte omul, cu lumina Sfântă şi clară.

Amin!