„Petru și Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii; ... ” (Fp. Ap. 3:1-21)
O întoarcere la sursele originale este mereu un exercițiu binevenit când este vorba de viața spirituală și de lucrarea în Biserică. Istoria vindecării ologului din naștere (Fapte 3) este un prilej binecuvântat de a descoperi mereu și mereu lucrurile valoroase pe care le are Biserica. Vă propun așadar să ne întoarcem la origini (Ad fontes - cerea renascentistul Erasmus de Rotterdam) și să rememorăm.
1) Mai întâi observați vă rog dragostea pentru Templu. (1a) Numai cu câteva rânduri înainte ni se spune despre comunitatea de la Rusalii; „Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi.” (Fapte. 2:46a) Dintotdeauna viața celor autentic creștini a fost marcată de locul și timpul întâlnirii cu ceilalți. În primii ani ai creștinismului, cum albinele se întorc mereu la stup, așa mereu ucenicii s-au dus la Templu.
2) Apoi vedem, pasiunea pentru rugăciune. (1b) Rugăciunea este rațiunea primă pentru care există Casa Domnului. Tot despre comunitatea primilor creștini se spune că; „stăruiau... în rugăciune.” (Fapte. 2:42b) Astăzi unii numesc rugăciunea ”cenușăreasa”, ceea ce vrea să spună că este ne-iubită. Cu toate acestea rugăciunea rămâne una din principalele discipline spirituale și una din marile valori ale Bisericii.
3) Deasemeni, observăm la ucenicii Domnului compasiunea pentru oameni. (2-5) La intrarea în Templu era un olog din naștere care cerea milă. Petru și Ioan s-au oprit în dreptul lui și s-au uitat cu atenție, s-au uitat țintă la el. Compasiunea este în ”fișa postului” oricărui creștin, oricărei creștine. În primele secole creștinii au câștigat inimile oamenilor prin compasiunea arătată semenilor în perioade dificile; cum a fost Ciuma lui Ciprian (249-262).
4) Valoarea cea mai mare a Bisericii este Persoana și Numele lui Isus Hristos. (6-11,16) Petru i-a zis ologului: „Argint și aur, n-am; dar ce am, îți dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te și umblă!” Câte nu s-ar putea spune despre acest Nume minunat. Dați-mi voie să citez doar cuvintele lui Jan Uilfinger, misionar american în Borneo. După moartea sa, au fost descoperite câteva cuvinte pe coperta dinlăuntru a bibliei sale: „Nu e un simplu muritor / Acest Isus pe care-l știu / E Dumnezeu stăpânitor / E cel ce-mi vine în ajutor / E duh de viață dătător / Isus din Nazaret e viu / Un muritor nu-mi poate da / Oricât de-nfricoșat să fiu / Iubiri cerești să pot cânta / Puteri ca să-mi duc crucea grea / Cetate tare-n vreme grea / Isus din Nazaret e viu!”
5) O altă valoare a Bisericii este curajul predicării . (12-16) Minunea vindecării ologului a atras în jurul apostolilor tot norodul. Petru nu s-a pierdut cu firea, ci a luat cuvântul și l-a prezentat pe Isus din perspectiva istoriei lor naționale. Mai târziu, Apostolul Pavel le aduce aminte tesalonicenilor că Evanghelia le-a fost prezentată cu mare îndrăzneală. (1Tesaloniceni 1:5) Iată de ce are nevoie lucrarea lui Dumnezeu astăzi!
6) O altă valoare de nespus de mare este Vestea Bună a salvării. (17-19) Petru după ce îi acuză pe evrei de faptul că L-au omorât pe Isus, le dă vestea cea bună: Dacă vă întoarceți la Dumnezeu prin pocăință vi se vor șterge păcatele prin Domnul Isus care tocmai pentru aceasta a pătimit. Vestea aceasta este pentru noi toți.
7) Și în final, ultimul bun pe care-l observăm în această istorie binecuvântată este speranța revenrii Domnului Isus. (20-21) Apostolul spune evreilor că cerul îl ține pe Isus Hristos până la așezarea din nou a tuturor lucrurilor, apoi Dumnezeu Îl va trimite din nou pentru poporul Său. Toți sfinții proroci mărturisesc despre această venire glorioasă a lui Mesia, care va aduce Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Nu spun un lucru nou atunci când afirm, Revenirea Domnului Isus este marea speranță a Bisericii.
Recapitulând, pentru că recapitularea este mama învățăturii, vom spune: dragostea pentru Templu, pasiunea pentru rugăciune, compasiunea pentru oameni, Numele Isus Hristos, curajul predicării, Vestea Bună a iertării, Revenirea lui Hristos, sunt printre cele mai valoroase lucrurile pe care le are Biserica. Să le urmărim, să le prețuim, să le mărturisim, ...