Cu sânge sfânt ai scris
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Cu sânge sfânt ai scris
autor. Diana G. U
Cu sânge sfânt ai scris Tu mântuire,
Pe crucea ce n-a fost vre-o dat a Ta,
Cu suferinți Tu aduceai lumina,
Să nu ne rătăcim pe calea grea.
Din dragoste-mbrăcai cu-o haină albă,
Acele inimi care-au suspinat,
Atunci când pironit erai în cuie,
Atunci când pe nedrept te-au judecat.
Cu răni sub bice scris-ai izbăvire,
În dreptul celor care-au obosit,
Putere Tu le-ai dat dar și tărie,
Să nu se-oprească-n timpul greu venit.
Ce mare e durerea ce-ai rabdat-o,
Ce pace ne aduce azi de sus,
Coboară printre nori ea ajutorul,
Nici harul nu-i vre-o dată el ascuns.
O Doamne... jertfa Ta e-acea salvare,
Din ghearele mânjite care sunt,
Cu moartea bântuită să înghită,
Ce este mai slăbit azi pe pământ.
Sub spinii ce-au străpuns o frumusețe,
Găsim azi alinare noi mereu,
Căci nimeni nu-i mai bun... nui nici mai mare,
În dragoste iubite Dumnezeu.
Cu noi în gând împins erai la moarte,
Dar nu ne-ai părăsit în greul Tău,
N-ai ascultat ispita nici-o clipă,
Tu doar înaintai... pe drumul greu.
Și astăzi suferința Ta-i văzută,
De cei ce te urmează zi de zi,
E cea care o cale netezește,
Să poată-nainta... orice-ar veni.
O Doamne te iubim numai pe Tine,
Ești dragostea ce viață-n dar ne-a dat,
Ca astăzi sa purtăm noi sfântu-ți nume,
El este nume sfânt... fiu de-Mpărat.
Avem o mulțumire pentru toate,
În inimi e sădit-atât de-adânc,
Pe buze ne așează-ntotdeauna,
Cântarea biruinței... Domn preasfânt.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/279860/cu-sange-sfant-ai-scris